Eurovision 2015: România merge în finală


Primele emoții au trecut pentru băieții de la Voltaj! Reprezentanții României la Eurovision 2015 au trecut de semifinala din 19 mai, transmisă în direct la TVR.
„Simt că mi s-a luat o piatră de pe suflet! Sunt încântat că am reușit să facem fericiți atâția români, pe care i-am simțit alături de noi în fiecare secundă din cele trei minute de pe scena de la Stadthalle! Dar, mai ales, sunt fericit că mesajul nostru merge mai departe și că tot mai mulți oameni sunt sensibilizați la problema copiilor care cresc cu gândul la părinții lor, plecați la muncă departe de ei. Lor le este dedicată participarea noastră la Eurovision și tot lor le datorăm reușita din această seară", sunt cuvintele lui Călin Goia după anunțarea rezultatelor semifinalei.
„Indiferent ce loc vom ocupa în Finală, suntem deja câștigători. Sâmbătă, după concurs, vom sărbători de două ori: Călin schimbă prefixul, iar România încheie încă o participare frumoasă la Eurovision", dezvăluie Liana Stanciu, șefa delegației României la Viena.
La conferința de presă ce a urmat anunțării primilor finaliști, artiștii au tras la sorți și participarea într-una dintre cele două jumătăți ale Finalei. Astfel, România intră în cea de-a doua jumătate a Finalei, alături de Albania, Rusia, Ungaria, Grecia și Georgia, iar în prima parte îi vom vedea pe reprezentanții Armeniei, Estoniei, Serbiei și ai Belgiei.


foto by Andreea Goia
Pentru membrii trupei Voltaj, urmează două zile în care vor cânta în mai multe locații, pentru fanii Eurovision veniți în Viena. 

Merg in finala:
 1. ALBANIA - asculta piesa
 2. ARMENIA - asculta piesa
 3. RUSIA - asculta piesa
 4. ROMÂNIA - asculta piesa
 5. UNGARIA - asculta piesa
 6. GRECIA - asculta piesa
 7. ESTONIA - asculta piesa
 8. GEORGIA - asculta piesa
 9. SERBIA - asculta piesa
10. BELGIA - asculta piesa


foto by Andres Putting (EBU)


Un produs Blogger.