Tragi-comedie în noul single Puya


Incepand cu vara aceasta, Puya vine cu o noua formula de scena, alaturi de Vescan si de noile soliste de la Scandalos Music - Ester si Anastasia. Concertul intitulat "Noi sa fim sanatosi" va avea o durata de 90 de minute si va include toate hiturile lansate de Puya de-a lungul timpului. 

Noua piesa este un tribut adus lui Constantin Tanase, actor de comedie desavarsit, parintele teatrului de revista din Romania si unul dintre cei mai apreciati reprezentanti ai umorului autentic romanesc. Single-ul "Noi sa fim sanatosi" reprezinta o schita tragi-comica actuala inspirata de momentele teatrale ironice din prima jumatate a secolului XX, de pe vremea lui Constantin Tanase.

Multe dintre problemele romanilor sunt descrise de catre cei doi artisti, care ne indeamna prieteneste sa nu le luam totusi prea in serios. Regasim aceeasi resemnare relaxata si in delicioasele Legi ale lui Murphy: "Daca ceva poate sa mearga prost, va merge prost, in cel mai defavorabil moment posibil.", sau "Orice lucru bun in viata este fie ilegal, fie imoral sau ingrasa."

Artistii capteaza in cuvinte simple aspecte din viata de astazi: "Ne trezim devreme si muncim somnorosi..." – constata Doddy, iar Puya completeaza: "Ce repede se termina luna, facturile curg intr-una numai una si una!" sau "Seful asta-i tot mai al dracu, noi muncim pana ne sare capacu'!". Solutia: "Lasa ba nene...Noi sa fim sanatosi!". Umorul il caracterizeaza pe Puya si in viata de zi cu zi, iar apropiatii cunosc acest aspect cel mai bine.

Piesa a fost compusa si produsa in studioul Scandalos Music de catre Mahia Beldo, Puya si Doddy, versurile apartinand celor doi rapperi.

Un produs Blogger.