UNTOLD 2016. ARMIN van BUUREN, revine la Cluj


Cel mai cunoscut și dorit DJ al lumii, ARMIN van BUUREN, revine pe scena celui mai bun festival din Europa, UNTOLD și se alătura lui TIESTO, HARDWELL și AFROJACK, în lista regi-lor genului electronic-dance-music, ce vor fi prezenți în această vară la Cluj.

ARMIN van BUUREN își păstrează promisiunea făcută la prima ediție UNTOLD, în fața a 70.000 de oameni, de a se întoarce pe scena celui mai așteptat festival din România.

A fost atât de impresionat de publicul UNTOLD încât, la ediția din 2015, ARMIN van BUU-REN, a stat pe scenă peste trei ore, trecând cu aproape două peste programul stabilit. Căldura cu care a fost primit de către fanii săi, l-a sensibilizat atât de tare pe artist încât la fina-lul show-ului a fost vizibil acaparat de emoții. 

Peste 40.000 de fani l-au votat și l-au dorit pe ARMIN van BUUREN din nou pe scena festi-valului. A fost pe primul loc în topul preferințelor, iar dorința lor de a-l avea din nou pe re-gele Trance-ului în România, devine realitate.  De altfel, artistul olandez a fost desemnat de 5 ori cel mai bun DJ al lumii de câtre revista DJ MAGAZINE. 

ARMIN VAN BUUREN promite că va aduce pe scena UNTOLD un show incredibil, care face parte din turneul mondial de promovare a noului său album EMBRACE, ce va debuta în luna mai la Amsterdam. 

“Ne bucurăm că Armin van Buuren a apreciat atât de mult festivalul UNTOLD încă de la prima ediție. A stabilit de la început o relație specială cu fanii, iar la finalul show-ului am remarcat cu toții cât de impresionat a fost de publicul din România.  Drept dovadă, iată că revine pe scena noastră și la ediția din acest an.” Bogdan Buta, General Manager UNTOLD.

ALTE 5.000 DE ABONAMENTE DISPONIBILE 
La aproape 4 luni de la punerea în vânzare a abonamentelor, 30.000 au fost deja cumpărate de fanii UNTOLD.  Marți, 9 februarie, începând cu ora 12.00 vor fi puse în vânzare alte 5.000 de abonamente la prețul de 340 lei + taxe. Festivalierii pot achiziționa și abonamnete VIP la prețul de 600 de lei +taxe. Ulterior vor fi disponibile și bilete de o zi, însă numărul lor va fi limitat.

UNTOLD, BEST MAJOR FESTIVAL 2015 ȘI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA 
UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015. UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scena vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume.




Distribuie acest articol

Articole pe Muzzix