#GeneratiaEurovision petrece în Centrul Vechi


Ovidiu Anton, Ovi&The Twins, Florena şi Maria Ale susţin un concert în Freddo Lounge & Bar

Joi, 14 aprilie, de la ora 21.30, TVR vă dă întâlnire cu #Generatia Eurovision în Freddo Lounge & Bar din Centrul Vechi (strada Smârdan 30). Fanii din România ai celui mai mare concurs muzical din lume se pot bucura de o petrecere Eurovision, aşa cum deja s-au obişnuit, alături de reprezentantul ţării dar şi de alţi artişti.

Aşadar joi, cap de afiş al petrecerii este Ovidiu Anton, cel care va urca pe scena Eurovision 2016 – şi care va fi susţinut de Ovi, artistul care ne-a reprezentat de două ori în competiţia muzicală europeană. Aşa cum ne-a mărturisit chiar el, „cele două prezenţe pe scena Eurovision mi-au determinat drumul artistic iar acest concurs este ca un microb pe care, dacă l-ai „căpătat”, nu mai scapi. Şi chiar dacă nu mai particip la faza internaţională, îmi este imposibil să nu mă implic în susţinerea artistului român care va merge acolo. Ştiu ce îl aşteaptă, ştiu cât de mult contează fiecare detaliu şi vot, aşa că joi trebuie să convingem pe cât mai mulţi că muzica din România este una de calitate, valoroasă şi că vocile noastre merită locuri cât mai bune în clasamentul final”.

Publicul care va veni joi seară la petrecerea Eurovision se va întâlni nu doar cu Ovidiu Anton şi cu Ovi&The Twins (band-ul său), dar şi cu alţi artişti precum Florena şi Maria Ale. Alături de ei va fi prezentă echipa Eurovision coordonată de Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Stockholm.

„Petrecerea #Generatia Eurovision este ocazia pe care TVR o oferă fanilor noştri de a se bucura de acest concurs în egală măsură cu fanii din celelalte ţări. Eurovision nu este doar o transmisiune de televiziune, nu este doar cel mai mare concurs, a devenit deja un fenomen cultural, de o amploare impresionantă, la care românii sunt parte –şi parteneri – în egală măsură”, a declarat Iuliana Marciuc.

Cele mai bune momente ale evenimentului #Generatia Eurovision din clubul Freddo Lounge & Bar vor fi difuzate difuza în emisiunea Drumul spre Stockolm.

Concursul cântecului european se va desfăşura, în 2016, la Stockholm, Suedia, în 10, 12 şi 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă. România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia. Pe eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.


Autor: Andrei Didas | Data: 13.04.2016 | Imagini: TVR

Un produs Blogger.