Cum să-ţi ajuţi copilul să se descurce mai bine la şcoală


În familiile în care toţi membrii mănâncă împreună la masă, copii sunt capabili să se concentreze mai bine la şcoală, au abilităţi sociale mai bune şi mai puţine probleme în adolescenţă, arată un studiu psihologic recent.

Studiind peste 24.000 de copii cu vârste între 6 şi 11 ani, oamenii de ştiinţă de la University of Oklahoma şi Oklahoma State University au ajuns la concluzia că obiceiul de a lua cina în familie este deosebit de benefic pentru evoluţia copiilor. Dar e necesar ca acest lucru să se întâmple de cel puţin 4 ori pe săptămână pentru a avea efect şi trebuie ca părinţii să impună, pe durata mesei, o politică strictă de renunţare la jocuri video, telefoane mobile, tablete etc.

Obiceiul de a lua masa în familie se întâlneşte din ce în ce mai rar, printre cauze numărându-se pretenţiile copiilor de a mânca altceva decât adulţii sau de a se uita la televizor ori de a se juca pe calculator în timp ce mănâncă. 

Totuşi, obiceiul merită reinstituit, având în vedere beneficiile pe care le aduce şi care au fost evidenţiate de mai multe studii în domeniul psihologiei şi al sociologiei.

Copiii familiilor care mănâncă împreună la masă au şanse mai mari (cu 10%) de a avea interacţiuni sociale mai bune şi a se concentra mai bine la şcoală. De asemenea, la adolescenţă, aceşti copii au şanse mai mici (cu 8%, în medie) de a se angaja în comportamente riscante, care le-ar putea aduce necazuri.

Faptul de mânca împreună cu toată familia asigură contactele şi stabilitatea de care au nevoie copii, spun cercetătorii, care şi-au publicat concluziile în Journal of Family Psychology.

Distribuie acest articol

Articole pe Muzzix