(P) Lidl prezintă Electric Castle


Anul acesta, Lidl este parte din povestea Electric Castle. Pentru că meriți să fii surprins, în perioada 12-16 iulie 2017, Lidl va fi prezent la Bonțida, capitala muzicală a României pentru 5 zile, cu multe surprize. 

Pentru prima dată în România, compania se alătură unui festival de muzică: Lidl prezintă Electric Castle și oferă tuturor participanților experiențe noi și inedite. Sub sloganul #wearethepeople, Electric Castle este locul unde toată lumea își dorește să fie alături de prieteni, să asculte muzică, să danseze până dimineață și să facă parte din mulțime. Pentru că meriți să fii surprins, Lidl a pregătit pe domeniul Castelului Bánffy, din județul Cluj, un ospăț de zile mari, cu nopți lungi de petrecere și cu surprize regești.

La festival, iubitorii de muzică bună pot descoperi Lidl’s Electric Kingdom, împărțit în 4 regiuni: Royal Food Court, Royal Grill, Royal Market și Royal Garden, despre care vor fi disponibile detalii curând, pe surprize.lidl.ro. Și pentru că Lidl nu se dezice de la valorile pentru care a fost declarat „Top Employer” în România și în alte șase țări, de către Institutul independent „Top Employers”, compania își surprinde și angajații și a pregătit pentru aceștia o zonă dedicată, cu acțiuni speciale, în camping. 

Descoperă Electric Castle prin Lidl Tour
Pentru perioada festivalului, fanii Electric Castle pot alege oferta Lidl Tour (de la 159€/persoană), prin care se vor bucura de 4 nopți de cazare la hotelul Belvedere*** din Cluj-Napoca, cu mic dejun inclus. Pentru a facilita accesul din oraș la castel, în pachet se află și 4 transferuri pe zi de la hotel la Bonțida și retur. În plus, acest pachet vine și cu un upgrade surpriză inclus: bilet de acces general în incinta festivalului. 

Despre Electric Castle
Electric Castle este un festival de muzică din România, ce se desfășoară în fiecare an la Castelul Bánffy din Bonțida, Transilvania. Festivalul îmbină un lineup variat, din foarte multe zone muzicale (rock, reggae, hip hop, muzică electronică sau indie) cu tehnologia, patrimoniul și cultura alternativă.
Încă de la prima ediție, Electric Castle a fost nominalizat la European Festival Awards, la categoria Best Medium Sized Festival, ajungând în fiecare an de atunci în finală, între primele 10 festivaluri din Europa.

În 2016, timp de 4 zile, 121.000 de oameni au trecut porțile Castelului și peste 200 de artiști au urcat pe scenele festivalului. Printre artiștii confirmați de-a lungul timpului la Electric Castle se numără The Prodigy, Skrillex, Bring Me The Horizon, Fatboy Slim, Sigur Ros, Bastille, Rudimental, Thievery Corporation sau Die Antwoord.   

Despre Lidl
Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 27 de țări europene și având peste 140 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 215.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.

Distribuie acest articol

Articole pe Muzzix