UPDATE: Participarea Rusiei la Eurovision 2017, difuzată prin satelit. Rusia nu vrea



Reprezentanţii EBU scriu pe site-ul dedicat concursului că s-a căutat o soluţie prin care să i se ofere Juliei Samoilova şansa de a participa la Eurovision 2017, aşa că au ajuns la concluzia că reprezentaţia acesteia urmează să fie difuzată printr-o transmisiune prin satelit. Iar dacă Rusia se va califica în Finală se va aplica aceeaşi metodă. „Este un lucru care nu s-a mai făcut până acum în istoria Eurovision, dar în spiritul valorilor de incluziune ale concursului şi pentru a sărbători tema acestui an, diversitatea, decizia a fost luată pentru ca toţi cei 43 de concurenţi să aibă şansa de a performa“, mai spus aceştia.

Jon Ola Sand, Executive Supervisor pentru Eurovision, a declarat: „Continuăm să avem un dialog cu autorităţile ucrainene pentru a putea avea toţi artiştii pe scena de la Kiev. Este imperativ ca Eurovision să rămână distanţat de problemele politice şi, având în vedere interdicţia aplicată Juliei Samoilova, am decis să găsim o soluţie care să le depăşească. Am oferit Channel One, televiziunea din Rusia, şansa de a cânta live cu ajutorul unei transmisiuni prin satelit, din moment ce radiodifuzorul şi-a exprimat opţiunea de a participa în concurs“. 

UPDATE: Ucraina, ţara care găzduieşte în acest an concursul muzical Eurovision, i-a interzis reprezentantei Rusiei să participe, din cauza unui show pe care l-a susţinut în Crimeea în 2015, anexată de Moscova în 2014, unde ar fi intrat ilegal

Julia Samoilova, care s-a născut pe 7 aprilie 1989 în localitatea rusă Ukhta, se deplasează într-un scaun cu rotile încă din copilărie, după ce la vârsta de 13 ani a fost diagonisticată cu amiotrofie spinală, o maladie neuromusculară progresivă care determină slăbirea muşchilor.

Tânăra a moştenit pasiunea pentru muzică de la mama ei şi a început să cânte din copilărie, iar mai apoi într-un restaurant din oraşul natal. În 2008, Julia a fondat grupul rock TeeraNova, în care a fost solistă timp de doi ani. 

Cântăreaţă, compozitoare şi textieră, Julia a câştigat numeroase competiţii muzicale şi a ieşit învingătoare la diverse festivaluri atât în Rusia, cât şi în afara graniţelor. Printre trofeele notabile se numără „Silver Hoof“, câştigat în 2002 şi în 2003, „On the wings of a dream“, în 2003, „Spring Drops“, în 2005. 

Cariera Juliei a înflorit în anul 2013, odată cu participarea la varianta rusă a show-ului „X Factor“, unde s-a clasat pe locul secund. De asemenea, în 2014 a cântat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice de iarnă de la Soci, interpretând piesa „Together“.

„Dumnezeule! Am muncit enorm pentru acest moment. Am urmărit Eurovisionul alături de părinţii mei şi mi-am imaginat că într-o zi voi fi pe această scenă“, a declarat Julia despre participarea la Eurovision 2017. 

În ceea ce priveşte piesa „Flame is Burning“, Julia a mărturisit: „Acest cântec este despre mine, despre ceea ce spun mereu: trebuie să-ţi urmezi visul, trebuie să arzi pentru el, trebuie să ai un suflet bun şi astfel îţi vei lumina propriul drum, dar şi pe al altora.“

Cât despre controversele geopolitice, reprezentanta Rusiei la Eurovision 2017 a declarat: „Nici măcar nu mă gândesc la acest aspecte, nu contează pentru mine, nu mă interesează politica, sunt doar extrem de fericită că visul meu a devenit realitate.“

REPREZENTANTA RUSIEI ESTE INVESTIGATĂ. A PRIMIT INTERDICȚIE ÎN UCRAINA

Având în vedere că a 62-a ediţie Eurovision se va desfăşura în Ucraina, rivalul geopolitic al Rusiei, existau temeri că Rusia nu se va înscrie în concurs. Postul public rusesc a spulberat aceste speculaţii duminică şi a confirmat în mod oficial că Julia Samoilova va evolua pe scena din Kiev, însă a păstrat suspansul făcând anunţul cu doar o zi înainte de expirarea termenului oficial de transmitere a numelor concurenţilor.

Vestea nu a rămas fără ecou, stârnind controverse. Reprezentanţii Serviciului Ucrainean pentru Securitate (SBU) au anunţat că reprezentanta Rusiei este investigată, întrucât nu sunt clare condiţiile în care a susţinut un concert în oraşul Kerch la un an după ce peninsula Crimeea a fost anexată de Rusia. Dacă se dovedeşte că artista a intrat ilegal în Ucraina, poate fi descalificată din concurs, iar organizatorii ucraineni au făcut foarte clar faptul că nu sunt dispuşi să facă niciun fel de excepţie. 
Foto: Julia Samoilova

Totuşi, Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt de la Kremlin, a negat într-un interviu acordat agenţiei de presă TASS că desemnarea cântăreţei Julia Samoilova ar reprezenta o provocare din partea Rusiei. 

„Julia este o cântăreaţă originală, o fată fermecătoare şi o concurentă cu experienţă. O carieră în industria muzicală necesită o tensiune emoţională şi fizică extraordinară pe care puţini oameni o pot suporta. Sunt încântat că Julia are un asemenea succes“, a declarat Yuri Aksyuta, şeful delegaţiei Rusiei la Eurovision 2017. 

Kievul i-ar putea interzice reprezentantei Rusiei la Eurovision 2017, Iulia Samoilova, să intre pe teritoriul statului ucrainean, după ce solista a vizitat Crimeea, traversând ilegal frontiera ruso-ucraineană şi exprimându-şi public sprijinul faţă de anexarea peninsulei ucrainene de către Federaţia Rusă.

Potrivit agenţiei Interfax citată de Rador, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a pregătit deja o decizie care i-ar interzice cântăreţei să intre pe teritoriul ucrainean, elaborarea documentului fiind confirmată recent de către şeful SBU, Vasili Hriţak.

"Decizia privind interdicţia de intrare în Ucraina este încă în curs, dar recunosc că documentul respectiv este pregătit" - a declarat Hriţak, într-un dialog cu jurnaliştii de la Kiev.

"Vreau să subliniez că poziţia mea ca şef al Serviciului de Securitate este următoarea: legea trebuie să fie una pentru toţi. Aceasta (Iulia Samoilova, n.red) nu doar că a vizitat Crimeea, dar a lăsat urme pe reţelele sociale, în care s-a referit la Ucraina, la conducerea ţării, care a ales integrarea euro-atlantică. Astfel, poziţia mea este clară: cred că aceasta nu ar trebui să vină în Ucraina" - a mai declarat şeful SBU.

Distribuie acest articol

Articole pe Muzzix