UNTOLD continuă campania "Și eu donez"


UNTOLD continuă și în acest an una dintre cele mai premiate campanii de CSR din România și din Europa, BLOOD NETWORK. Împreună cu platforma tehnologică de donare de sânge „Și Eu Donez”, organizatorii UNTOLD și NEVERSEA lansează astăzi campania de donare de sânge care a mobilizat mii de tineri din România și care a demarat în 2016 prima Rețea a Donatorilor Benevoli de Sânge din țară. Campania se desfășoară în perioada 14 iunie-10 iulie.

DONEAZĂ LA CARAVANA ȘI PRIMEȘTI BILET GRATUIT LA UNTOLD SAU NEVERSEA
Și în acest an, festivalierii vor putea dona și la caravanele mobile, de aceasta dată, din patru orașe ale țării: Cluj-Napoca, București, Timișoara și Constanța. Toți cei care vor dona la caravanele mobile între orele 8.00-12.00 vor primi un bilet gratuit la UNTOLD sau NEVERSEA. 
   
CLUJ-NAPOCA: 17, 18 IUNIE, BULEVARDUL EROILOR 
BUCUREȘTI: 24,25 IUNIE, PARCUL HERĂSTRĂU, INTRAREA CHARLES DE GAULLE
TIMIȘOARA: 1,2 IULIE, IULIUS MALL
CONSTANȚA: 1,2 IULIE,  PARCUL TĂBĂCĂRIEI

În acest an, mecanismul este următorul: cine donează sânge la caravana mobilă și se înscrie în baza de date Și Eu Donez (reteaua.sieudonez.ro) primește un bilet gratuit la UNTOLD sau la NEVERSEA.  

Toți cei care donează sânge la centrele de transfuzii din întreaga țară și intră în rețeaua „Și Eu Donez”, vor primi reducere la abonamente pentru festivalurile UNTOLD sau NEVERSEA. Festivalierii care donează la unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze link-ul http://untold.com/blood-network, unde trebuie să completeze formularul solicitat și să atașeze o poză cu adeverința de donator. Mai apoi vor primi pe adresa de mail un cod cu care vor putea achiziționa abonamentele cu reducere:
*la UNTOLD reducerea este de 15O LEI + taxe din prețul final de 550 lei + taxe al abonamentului
*la NEVERSEA reducerea este de 195 lei+ taxe din prețul final de 420 lei + taxe al abonamentului

În acest moment, rețeaua donatorilor benevoli de sânge de pe platforma Și eu donez, înseamnă 4000 de membrii, din care peste 1700 s-au înscris în perioada campaniei BLOOD NETWORK 2016.

EDY CHEREJI, director de Marketing și Comunicare UNTOLD&NEVERSEA "Alături de partenerul Kaufland și platforma „Și eu donez” continuăm tradiția și în acest an. Vom încerca din nou să îi facem conștienți pe tineri de importanța donării de sânge. Împreună, donatori și parteneri, am construit deja prima bază de donatori benevoli de sânge din România și ne dorim ca această bază de date să crească de la an la an."

Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, partener oficial al UNTOLD 2017, în parteneriat cu platforma Și Eu Donez, McCann Erickson România dar și cu ajutorul Institutului Național De Transfuzii Sanguine.  

ANNA-KATHARINA SCHEIDEREITER, Responsabil CSR Kaufland România "Nevoia de a dona sânge în România este imensă. Noi sprijinăm proiecte care promovează donarea sângelui să devină un obicei civic pentru cât mai mulți oameni. Proiecte inovative precum Blood Network vin să susțină această idee. Sperăm să ne vedem la caravana mobilă cu cât mai mulți participanți." 

UNTOLD 2017 va avea loc în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca. 


Distribuie acest articol

Articole pe Muzzix