Mii de oameni au participat, marţi, în comuna Ştefăneşti, la înmormântarea interpretei de manele Denisa Răducu


Trupul neînsufleţit al Denisei Răducu a ajuns, marţi dimineaţa, în jurul orei 7.00, la casa din Ştefăneşti unde artista a copilărit. Aici, sicriul a fost aşteptat de aproximativ 50 de persoane, rude şi vecini.

Cei doi părinţi ai manelistei şi-au dorit să fie păstrată discreţia în ziua în care s-au despărţit de fiica lor, aşa că au luat mai multe măsuri. O firmă de pază nu a permis fotografierea sau filmarea în curte sau în casă.

În plus, poliţişti din judeţele Vâlcea şi Olt au asigurat ordinea la ceremonie

Tânăra de 27 de ani s-a născut la Ştefăneşti, iar încă din copilărie, povestesc vecinii, era vedetă la ea în localitate. Vestea morţii Denisei a surprins pe toată lumea, de la membrii familiei, la prieteni sau consăteni.

La înmormântarea Denisei Manelista a fost prezent şi Florin Peşte, unchiul tinerei, dar şi cel care a lansat-o în lumea manelelor. Pe ultimul drum, Denisa a fost condusă de Adi de la Vâlcea, Şuşanu, Cristian Rizescu şi alţi colegi de breaslă.

Interpreta a fost înmormântată în satul natal din Vâlcea, în cimitirul din curtea Mânăstirii Morunglav, aflată de 500 de metri de casa bunicilor săi. Cu toate acestea, cortegiul funerar a parcurs două sate ale localităţii, oprindu-se în trei intersecţii, unde cei cinci preoţi au ţinut o slujbă.

Cântăreaţa Denisa Răducu a murit, duminică dimineaţă, la vârsta de 27 de ani, din cauza cancerului la ficat

Autorităţile din Ştefăneşti au anunţat că în fiecare an, pe 14 august, vor organiza un Festival al lăutarilor, în memoria Denisei Răducu.


(Mediafax.ro)


 Preluare SPYNEWS  

Un produs Blogger.