Eurovision România: peste 70 de piese au intrat în preselecţie


Selecţia Naţională Eurovision România a atras 72 de piese în cursa pentru un bilet pentru scena din Lisabona 
Feli, Jukebox, MIHAI, Alex Florea, Eduard Santha sau Xandra, dar şi compozitori din străinătate – Suedia, Belgia, Italia, Spania şi Republica Moldova, pe lista concurenţilor din acest an

Ediţia din acest an a Selecţiei Naţionale a atras 72 de piese în lupta pentru un loc în semifinalele Eurovision România. 

Vedete autohtone, printre care Feli, Jukebox, Eduard Santha sau Xandra, dar şi compozitori din străinătate – Suedia, Belgia, Italia, Spania şi Republica Moldova - concurează pentru a reprezenta ţara noastră la următoarea ediţie a Eurovision.

În preselecţie s-au înscris şi artişti cu experienţă la Eurovision: MIHAI, locul 4 la Eurovision 2006, Atena şi Alex Florea, care a obţinut poziţia a 7-a la finalul ediţiei de anul trecut, din Kiev, alături de Ilinca Băcilă. 

Campania de înscrieri pentru Selecţia Naţională s-a încheiat vineri, 15 decembrie a.c. Au urmat câteva zile pline pentru organizatori, care au verificat şi numărat dosarele înscrise în concurs.

Procedura s-a desfăşurat la sediul TVR, iar documentele au fost deschise şi verificate în prezenţa unui notar autorizat. La fel ca anul trecut, participanţii ale căror dosare de înscriere nu îndeplinesc toate condiţiile impuse de Regulament au mai avut la dispoziţie două zile pentru a-şi completa documentele.

Juriul va decide semifinaliştii Selecţiei Naţionale 

Urmează audiţiile: artiştii vor interpreta piesele în studiourile TVR – condiție obigatorie pentru participarea la concurs -, marţi, 19, miercuri, 20 şi joi, 21 decembrie, în faţa juriului şi a invitaților care îi vor susţine din gradene.

Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru,  Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai. 

Despre Eurovision:

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte,  cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.
Un produs Blogger.