EXCLUSIV: Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu prezintă Eurovision România


 EXCLUSIV 
Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu vor fi gazdele semifinalelor şi finalei naţionale Eurovision 2018. Cei doi artişti vor prezenta show-urile semifinalelor – 21 ianuarie, 28 ianuarie, 4 februarie, 11 februarie şi 18 februarie şi Marea Finală a Selecţiei Naţionale, din 25 februarie a.c.

„A fost o mare bucurie să primesc propunerea TVR pentru a prezenta Eurovision România“, mărturiseşte Diana Dumitrescu. „Am urmărit show-ul încă de când eram mică şi îmi amintesc cu plăcere cum stăteam alături de familia mea, urmărindu-ne cu sufletul la gură favoriţii. Ştiu că lucram deja în televiziune când mi-a spus tata, în timpul unui Eurovision: şi îmi arăta scena. Chiar dacă el nu mai este printre noi, sunt fericită că îi îndeplinesc un vis şi îmi doresc din tot sufletul să mă ridic la aşteptările telespectatorilor”, a mai spus cunoscuta actriţă. 

„Am reprezentat România ca interpret, am fost jurat al fazei naţionale, jurat al concursului internaţional şi iată că anul 2018 vine cu un rol incitant: acela de prezentator al Selecției Naţionale Eurovision România. Pot spune că am jucat cele mai importante într-unul dintre cele mai importante filme din viaţa mea: filmul Eurovision! “, a declarat Cezar Ouatu. „Este o provocare şi, în acelaşi timp, o plăcere şi onoare să fac parte iarăşi din această familie”, a adăugat reprezentantul României la ediţia din 2013 a Eurovision Song Contest.

În acest an, Selecţia Naţională se va desfăşura sub sloganul „Eurovision uneşte România!“ Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, Selecţia Naţională va avea cinci semifinale, organizate în cinci oraşe unite în Anul Centenarului de tema alegerii reprezentantului ţării noastre la etapa internaţională a Concursului Eurovision 2018. Seria show-urilor Selecţiei Naţionale debutează duminică, 21 ianuarie a.c., la Focşani, cu prima semifinală. Următoarele patru semifinale vor fi organizate la Timişoara (28 ianuarie), Craiova (4 februarie), Turda (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie). Show-urile vor fi transmise de TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova precum şi pe TVR+, de la ora 21.00. 
Foto: Arhiva personala/Diana Dumitrescu
Actriţă şi model, Diana Dumitrescu s-a născut în anul 1983, la Constanţa. Şi-a făcut debutul în piesa de teatru „Chiriţa la băi”, în anul 2003 şi a continuat activitatea în teatru interpretând roluri în piesele „Hârca se întoarce”, „Prestăm servicii artistice” şi „O noapte furtunoasă”. De-a lungul carierei, a jucat în numeroase filme şi seriale tv: „Păcatele Evei”, „Prizoniera”, „Iubire ca în filme”, „Războiul sexelor”, „Regina”,  „Aniela”, „Iubire şi onoare”, „Pariu cu viaţa”, „Minte-mă frumos”, „În film la Naşu’”, „Îngeri pierduţi”, „A royal Christmas”, „Un alt drum” şi „Ghinionistul”. 

Diana Dumitrescu a debutat la Televiziunea Română în programul TVR 2 „Revelion la Cabaret”, unde a jucat alături de Toni Grecu, Monica Anghel, Cătălina Grama (Jojo) şi Dragoş Muşat (Tetelu).

Unul dintre cei mai talentaţi contratenori ai generaţiei sale, datorită muzicalităţii şi tehnicii vocale deosebite, Cezar Ouatu a reprezentat România la Eurovision Song Contest 2013, la Malmö, cu piesa „It’s My Life” (muzică şi versuri Cristian Faur). 
Foto: captura Eurovision Song Contest/Cezar Ouatu
La Eurovision Song Contest, a fost admirat şi susţinut de celebrităţi ca Bonnie Tyler, Andrea Bocelli, Vangelis, Angela Gheorghiu şi Nadia Comăneci, elogiat pentru originalitate de designerul Jean Paul  Gaultier. 

Născut în 1980, la Ploieşti, într-o familie de muzicieni, Cezar Ouatu a început să studieze pianul la vârsta de şase ani şi a absolvit secţiile de pian şi cor la Liceul de artă „Carmen Sylva” din oraşul natal. În 1998, a început să aprofundeze canto şi muzica barocă şi s-a făcut remarcat datorită vocii sale, abilităţilor naturale şi extensiei vocale puţin obişnuite.

În 2001, este acceptat la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, iar în 2004, obţine punctaj maxim la examenul de stat, absolvind astfel unul dintre cele mai prestigioase conservatoare din Europa.

Timbrul lui special, inconfundabil, i-a adus din partea fanilor apelativul „The Voice”.

Despre Eurovision:

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte,  cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.

Un produs Blogger.