UNTOLD 2018 la final. Armin Van Buuren a mixat până la 9:00 dimineața


A patra zi a festivalului UNTOLD i-a adus pe scena principală pe unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului: Black Eyed Peas, Tujamo, Fedde le Grand și Armin van Buuren. Peste 90.000 de oameni au participat la cea de-a patra zi a festivalului UNTOLD. 

A fost o seară legendară, plină de magie și emoție, atât pentru participanți cât și pentru artiști. Trupa Black Eyed Peas a urcat pentru prima dată pe scena festivalului UNTOLD și au rămas uimiți și impresionați de publicul din România, dar și de producția festivalului. Fanii au fost în delir în momentul în care unul dintre membrii trupei a coborât de pe scenă în public. 

Este incredibil ce se întâmpla aici! Am urcat pe scenă și am simțit imediat căldura și energia pozitivă a fanilor. Ne vom întoarce în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie și peste tot unde vom merge în lume, vom povesti despre festivalul UNTOLD și despre România.”, au declarat cei de la Black Eyed Peas. 


Cel mai așteptat artist al serii și al festivalului a fost nimeni altul decât regele muzicii trance, Armin van Buuren, care în acest an și-a depășit propriul record și a stat pe scenă mai bine de 7 ore. Artistul a îmbrăcat încă de la începutul show-ului tricoul echipei naționale de fotbal a României și cu ochii în lacrimi s-a înclinat în fața unui stadion arhiplin. 

Am fost încă de la prima ediție și am văzut cu ochii mei cum de la an la an acest festival a crescut enorm și a ajuns lângă sufletul meu. Iubesc România și nu vă pot explica ce simt atunci când urc pe scenă. Publicul este incredibil! Atâta timp cât ei stau în fața scenei, nici eu nu o să plec de pe scenă pentru că s-a creat o legătură specială între noi, iar aici mă simt ca acasă.”a declarat Armin van Buuren. 

Pe scena principală a festivalului UNTOLD au urcat în ultima seară Golan, Black Eyed Peas, Tujamo, Fedde Le Grand și Armin van Buuren. Pe celelalte scene au concertat alți peste 40 de artiști: Jamie Jones, Paul Kalkbrenner, Dub Fx, Wilkinson, Paraziții și mulți alții.  


Show-urile lui Fedde Le Grand, Tujamo și Armin van Buuren au putut fi urmărite live pe pagina de facebook a festivalului UNTOLD, pe canalul YOUTUBE, pe KISS FM, pe PRO TV Plus și sunt retransmise integral pe MTV România. 

Traficul total de participanți la cea de-a patra ediție a festivalului UNTOLD a fost de peste 355.000 de persoane. 

Un produs Blogger.