Ester Peony, câștigătorul Eurovision România


Selecția națională a Eurovision de anul acesta nu s-a bucurat de foarte mare succes, probabil și pentru că anul trecut România a ratat calificarea în finala competiției. Deși toată lumea se aștepta ca marea câștigătoare să fie Laura Bretan sau Bella Santiago, balanța a înclinat catre Ester Peony.

Pe numele său real Ester Alexandra Creţu, artista este o compozitoare şi cântăreaţă de origine română. A locuit în copilarie în Canada, la Montreal, iar în 2014 începea să fie cunoscută online prin realizarea de coveruri de piese celebre.

Ester Peony va reprezenta ţara noastră la Eurovision Song Contest, cu piesa „ON A SUNDAY”. Melodia, compusă de Ester Alexandra Creţu şi Alexandru Şerbu, pe versurile Ioanei Victoria Badea, a fost desemnată de juriul internaţional al finalei să reprezinte România la Eurovision Song Contest.


Mă simt extraordinar! Nu pot să cred că am câştigat trofeul!  Au fost concurenţi foarte buni în această finală şi sunt onorată să reprezint România la Tel Aviv”, a spus cu emoţie Ester Peony, fericita câştigătoare a Selecţiei Naţionale Eurovision România 2019.

TOP 3 Eurovision România 2019

Locul 1 – ON A SUNDAY - ESTER PEONY 
Muzică: Ester Alexandra Creţu, Alexandru Şerbu 
Versuri: Ioana Victoria Badea

Locul 2 – DEAR FATHER - LAURA BRETAN
Muzică: Mihai Alexandru
Versuri: Alexa Niculae

Locul 3 – ARMY OF LOVE - BELLA SANTIAGO
Muzică şi versuri: Bella Santiago, Alex Luft

PROBLEME CU SISTEMUL DE VOT PRIN SMS

A trebuit să trimit 3 sms-uri la 1264 cu nr. 12, ca să primesc confirmarea că am votat… Alții au primit mesaj că televotingul e închis… Speachless… Eurovision!”, a comentat Mirela Vaida pe contul său de socializare. 

Ulterior, artista a revenit cu un nou mesaj, în care a mulțumit publicului pentru susținere și a reamintit de problemele din timpul televotului. „Dragilor, vă mulțumesc din suflet pentru voturi! Știu că ați fost mulți! Din păcate nu au mers liniile de votare, cel puțin în cazul meu! Dar nu asta contează acum! Ci faptul că v-am simțit aproape de mine, ca de fiecare dată! Vă îmbrățișez!”, a scris Vaida. 

Și Bella Santiago a dat de înțeles, pe o rețea de socializare, că au existat probleme cu televotul, mai exact cu primirea mesajului de confirmare pentru votul prin SMS. 

PUBLICUL A DECIS: LAURA BRETAN, JURIUL N-A FOST DE ACORD

Câştigătoarea Eurovision România 2019 a reuşit datorită juriului să le surclaseze pe principalele favorite ale Selecţiei Naţionale, Bella Santiago cu „Army of Love“ şi Laura Bretan cu „Dear Father“.  Mai mult decât atât, Ester Peony a obţinut doar 3 puncte în urma televotingului, în timp ce Laura Bretan şi Bella Santiago au fost votate pe primele locuri, cu 12, respectiv 10 puncte. 

Câştigătorul Selecţiei Naţionale a fost ales de un juriu format din Tali Eshkoli, Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest, laureata a ediţiei din 2013, Deban Aderemi şi William Lee Adams, jurnalişti şi influenceri consacraţi în fenomenul ESC, Șerban Cazan, Head of Production HaHaHa Production şi celebrul artist moldovean Alex Calancea.

La această ediţie, publicul a fost al şaptelea jurat al finale - punctajele obtinute prin televot având ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului.

Distribuie acest articol

Articole pe Muzzix