*Lista de păcate* începută de Liviu Teodorescu se închide cu „777"



Liviu Teodorescu lansează a opta melodie de pe EP-ul Lista De Păcate. Piesa „777" încununează primul material discografic din cariera unuia dintre cei mai talentaţi artişti din România.
Andrei Didas, 5 aprilie
O piesa personală, cu un fir narativ plin de metafore, track-ul „777" este compus tot de către Liviu Teodorescu, la fel ca în cazul celorlate piese de pe material. Semnificaţia numărului 777 ne duce cu gândul la noroc, dar 777 este şi un număr; acel moment când înţelegi că totul este interconectat, nimic nu este separat, iar lumea, Universul şi toate fiinţele au, în esenţă, aceeaşi sursă.

Videoclipul este regizat de către San si aduce o poezie vizuală, ce completează cu exactitate mesajul piesei, oferind un pachet senzorial de impact.

"Piesa cu care se încheie *Lista de Pacate* este despre Unitatea cu Tot Ceea Ce Există şi despre faptul că Binele şi Răul sunt capul şi pajura aceleiasi monede. Suntem parte din aceeaşi Sursă şi atunci când vom lăsa ego-ul deoparte şi vom conştientiza că nu există separare între oameni, planetă, animale, plante, ne vom atinge adevăratul potenţial şi adevărata natură, care nu constă în separare, ci în Unitate", declară Liviu Teodorescu. 

EP-ul „Lista de păcate" conţine 7 piese noi şi un bonus track, iar piesa ce dă numele materialului este single-ul lansat în primăvara anului 2018, alături de Killa Fonic. Piesele au fost scrise integral de către artist, în studioul lui, LiTE Music şi sunt toate disponibile pe platformele de streaming. Un concept inedit ce s-a întâmplat pe parcursul a şase luni, începând cu single-ul „Rochia ta" şi până în prezent, Liviu a lansat de pe EP câte o piesă în fiecare zi de joi a fiecărei luni.

Liviu Teodorescu este, cu siguranţă, unul dintre cei mai talentaţi artişti din Romania, piesele sale au milioane de vizualizări pe YouTube, iar contul lui de Instagram numără peste 520 de mii de urmaritori. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariţia la emisiunea de talente „Vocea Romaniei". De atunci a lansat numeroase hit-uri si are propriul studio de productie muzicala, LiTE Music. „Gelos", „Esti Piesa" sau "Obsesie" sunt doar cateva dintre piesele care au strans milioane de vizualizari pe YouTube. 

Liviu Teodorescu este primul artist din România care a colaborat pentru videoclipurile sale cu vloggeri și bloggeri. Pentru piesa „Cine m-a pus", acesta a apelat la Sânziana Negru, pentru single-ul „Obsesie" la Cristina Ich, la „Așa e ea #Dulce" cu Marisa Paloma si in videoclipul „Lista de pacate" o vedem pe Alina Ceusan. Mai mult decât atât, acesta a făcut un featuring pentru piesa „Fanele" cu vlogger-ul Laura Giurcanu,  

Tracklisting:

Rochia ta
Safe
Patul tău (feat. Shift & Super ED)
Sare coarda (feat Nosfe)
Lună plină
Vreau să te (feat Ares & Cris Blaziny)
777
De ce fumezi în casă

Distribuie acest articol

Articole pe Muzzix