Delia lansează piesa „Vreau la ţară“



Delia (37 de ani) a lansat clipul oficial al melodiei „Vreau la ţară“, în care prezintă frumuseţea traiului la ţară şi în care a fost surprinsă într-un „bolid“ atipic, cu o singură roată.
Andrei Didas, 04 iunie
Delia a fost văzută în maşină, pe bicicletă şi chiar pe trotinetă. Filmările pentru noul ei clip, „Vreau la ţară“, au surprins-o însă într-un „bolid“ atipic, cu o singură roată: o roabă în care artista petrece momente când se relaxează şi admiră peisajul superb sau, dimpotrivă, se distrează ca-n adolescenţă.  

Filmat la Grădina Vlahiia, videoclipul redă atmosfera tipică unei zile de vară petrecute la ţară, în mijlocul naturii, alături de prieteni buni şi cu chef de distracţie. În clip apar şi Oana, sora Deliei, alături de întreg bandul, dar şi actorul Vlad Drăgulin, coprezentator la „X Factor“, el fiind la a doua prezenţă într-un clip al Deliei, primul fiind „Despablito“.  Echipa de beauty a Deliei a fost formată din Alex Abagiu (make-up), Camelia Negrea (hair) şi Hilke Muslim (ţinute). 

Muzica şi textul sunt semnate de Delia, Alex Cotoi şi Mircea Baniciu, Alex Ceauşu a fost atât regizor, cât şi DoP, iar de producţia muzicală este responsabil Alex Cotoi. Piesa conţine un sample din piesa „Vara la ţară“ a lui Mircea Baniciu, pe versurile lui George Topârceanu. 

Un produs Blogger.