TiMAF 2019 aduce la Cluj cel mai mare spectacol de iluzionism din România


Festivalul Internațional de Muzică și Artă Transilvania – TiMAF a ajuns la cea de a IX-a ediție. Anul acesta, festivalul se desfășoară în perioada 11 – 20 octombrie și aduce în fața publicului clujean cel mai mare spectacol de iluzionism din România. 
Andrei Didas, 04 octombrie
Promovând arta în formele ei cele mai diverse, TiMAF 2019 revine cu un program artistic complex, ce include evenimente dedicate filmului, dansului, muzicii și teatrului, gândite să atragă publicul consummator, de la cel matur, specializat, până la cel tânăr, nespecializat.   

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania, începe pe 11 octombrie, cu un concert live al celor de la Score Band, în cadrul evenimentului Unique Party. Unicitatea evenimentului este dat de ambianța special creată de decorul nonconformist care oferă participanților posibilitatea să poată admira operele de artă expuse. Afterparty-ul contiună alături de DJii rezidenți ai scenei tramvai de la Untold.

Pe 12 octombrie, publicul clujean va fi cuprins de magie, la cel mai mare spectacol de iluzionism din România. Spectacolul de magie “Visul meu” susținut de Lorenzo Cristian are loc de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

La cea de-a IX-a ediție TiMAF și iubitorii de filme au motiv de bucurie, deoarece pe data de 13 octombrie are loc prima ediție “Seară de film - TiMAF”. “Ray” și ”Jobs” sunt două din filmele pe care participanții le vor putea viziona, de la ora 18:00, la Cinema Victoria, iar intrarea este LIBERĂ.

Pasionații stilurilor de dans Street-Dance, Show Dance, Break Dance sau dans contemporan sunt așteptați în 14, 15 și 16 octombrie, la Baza Sportivă Gheorgheni, la  cursuri de dans interactive, gratuite. Pasionații dansurilor latino se pot bucura în 19 octombrie de trei ore de dans neîncetat, unde vor putea învăța primii pași în această artă, alături de cei de la Latino Beat Dance Company, la Baza Sportivă din Gheorgheni.

18 octombrie aduce la Record Park, Unique Concept Party II, un eveniment la care momentul de live act va fi oferit de către orchestra simfonică Undercover Orkestra, într-o fuziune cu muzica mixată de DJ K-lu. 

Seria evenimentelor TiMAF se încheie miercuri, 20 octombrie, pe scena de la Reactor, alături de actorii teatrului independent, care vor interpreta piesa „In the name of love“, un spectacol ce oglindește societatea contemporană.

TiMAF este un proiect susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. 

Un produs Blogger.