Trupa Phaser revine cu single-ul "Demon"
"Demon este o piesă despre dorința puternică de a vedea sau revedea pe cineva drag, sau de a retrăi o stare de euforie. Iubirea este de multe ori cel mai puternic stupefiant.
![]() |
Ana Vasilache, 19 martie 2019 |
Muzica și versurile au fost scrise de cei de la Phaser. Spre deosebire de single-urile precedente, piesa a fost produsă în totalitate de membrii trupei. Înregistrările, mixajul și masterizarea au fost realizate chiar la sala de repetiții, într-o perioadă destul de scurtă de timp.
"Piesa are o poveste aparte față de alte single-uri lansate de noi, în ceea ce privește modul de lucru. Ideea a apărut când am reascultat la sala de repetiții un instrumental mai vechi care a rămas nefolosit destul de mult timp. Apoi totul a curs foarte natural și destul de rapid. Acesta a fost și unul din motivele pentru care ne-am dorit să lansăm piesa repede și simplu, fără să mai realizăm și un videoclip", au mai adăugat membrii Phaser.
Anul 2018 a fost unul plin pentru trupă, iar cel mai recent single "Erou" a marcat și prima colaborare a lor împreună cu Octavian "Vita" Horvath (Implant pentru Refuz). "Demon" este primul single al trupei din acest an, însă cei de la Phaser au deja o serie de piese aflate în pregătire.
Din componența trupei fac parte Carina Dumitru (voce), Radu Racz (bas), Sebi Bârzeianu (chitară), Lucian Oprișan (clape) și Arnold Birta (tobe).