Alessiah devine cea mai tânăra artistă din portofoliul MediaPro Music & Universal Music România
Alessiah, cea mai tânără artistă din România, intră în portofoliul MediaPro Music & Universal Music Romania, odata cu lansarea single-ului "Hurricane".
Alessiah și-a făcut loc pe piața muzicală din România încă din 2018, când a lansat primul single "Sunday", urmat apoi de "Rebels" și "Hurricane".
Despre faptul că a intrat în familia MediaPro Music / Universal Music, Alessiah spune: "Mă bucur să am în jurul meu numai profesioniști alături de care să fac echipă pentru îndeplinirea visurilor mele, Sunt mereu într-un proces de învățare, vreau să evoluez de la zi la zi, iar Universal îmi oferă suportul necesar pentru a face asta. Vă mulțumesc".
Deși într-o perioada de grea încercare pentru industria muzicală și întreaga lume, din cauza Covid-19, muzica rămâne un antidot împotriva tuturor stărilor, tocmai de asta, Alessiah vine cu două remixuri noi pentru single-ul "Hurricane".
Alessiah și-a început carieră muzicală în clasa întâi, de la vârsta de 7 ani, odată cu intrarea la cursurile de la Atelierul de Voce și Muzică by Loredana Groza și Lucia Ciubotaru, iar acum, la câțiva ani distanță, Alessiah și Loredana au devenit colege la casa de discuri MediaPro Music & Universal Music România. Traseul muzical al tinerei artiste continuă cu noi piese produse de Vanotek, la care cei doi lucrează în prezent.