ADDA este pregătită să mărturisească: „Nu mi-e frică” - Muzzix

Post Top Ad

Responsive Ads Here

ADDA este pregătită să mărturisească: „Nu mi-e frică”

Share This


Povestea a început în munți, în tabăra de creație Baladda Records, alături de echipa sa și oameni dragi. Acolo a prins viață „Nu mi-e frică", cea mai nouă piesă pe care ADDA o lansează, un manifest muzical dedicat tuturor celor care aleg să se piardă pe ei pentru a putea fi acceptați de societate. „Piesa asta a fost scrisă în tabăra de creație Baladda Records, în vârful muntelui. Eram gașcă mare în studio și am avut mare vibe. M-a luat valul și am început să scriu fară oprire ceea ce am simțit. Mi-am cântat oful", povestește artista.


„Nu mi-e frică" reprezintă un statement al ADDEI, despre puterea fiecăruia de a fi așa cum își dorește, indiferent de principiile și valorile sociale impuse. Prin acest single ADDA vrea să dărâme barierele formate și să arate lumii că autenticitatea este ceea ce te definește ca om. Într-o lume în care eticheta în societate îți este pusă prin felul în care arăți sau te comporți, artista cântă despre curaj și asumare.


Este o piesă foarte sinceră și asumată, despre lupta pe care o duci cu părerile celorlalți despre tine. Este despre toate vocile care atacă indiferent de situație. Despre oamenii care se cred superiori și fară greșeli. Despre «icoane și sfinți» - așa cum îmi place mie să le spun. De multe ori întoarcem celălalt obraz, dar uneori trebuie să ripostăm și să ne apărăm dreptul la libertate! Să fim noi înșine fără să ne pese de judecata celorlalți, care nu sunt cu nimic mai buni. Sunt, poate, chiar mai răi, dar știu să o joace foarte bine. E o piesă pentru cei care au curaj să fie autentici, sinceri și reali! Haters gonna hate! Fakers gonna fake! Hai să fim reali și DIFERIȚI! Asta este de fapt frumusețea!", mărturisește ADDA, artista care recent a lansat primul album din carieră.


O coproducție Cat Music și Baladda Records, „Nu mi-e frică" este compusă de către artistă alături de Robert Toma, ProducăDoru și Theo Costache și este însoțită de un videoclip bold, în regia lui Sega.


În septembrie 2019, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire". Au urmat apoi „Ce am cu tine", „Cum doare o inimă", „A fost odată ca-n povești", „Răsărit", „Plâng în hohote", „Grădina", „Dacă", „Lacrimi",  „Femei",  „Fals", „Stelele" și „Prieteni buni". În iunie, ADDA a lansat alături de Smiley „Sâmbătă Seara", un single fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune ce a ocupat primele poziții în Trending-ul de pe YouTube.


Post Bottom Ad

Responsive Ads Here