Feli cântă „Vântul bate”, o piesă-oglindă despre dragostea de femeie


Feli lansează „Vântul bate", o piesă despre iubirea și familia ei de astăzi, care poate fi oglinda tuturor poveștilor de dragoste trăite de orice îndrăgostit împlinit. Cea de-a opta felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste, „Vântul bate" a fost compusă de Feli, la studiourile HaHaHa Production, într-o seară ploiasă, cu vânt puternic, care a inspirat-o pe Feli să cânte despre toate cele patru anotimpuri traversate cu dragoste și Luna alături de iubitul ei.


Atunci am avut un moment în care mi-am văzut povestea de dragoste ca pe un tablou complet. Poate părea prea romantic și siropos, însă așa îmi văd eu sentimentele și, cel mai probabil, nu simt nimic mai special decât toate femeile care iubesc cu bune și cu rele în relația lor. Îmi doresc ca oricine ascultă „Vântul bate" să simtă că este despre povestea lui, despre dragostea lui, despre visul de «împreună» al oricărui îndrăgostit", își povestește Feli misiunea cu care și-a creat cea mai recentă felie din jurnal.


Fie că-și simt iubirea asemeni lui Feli, ca pe o nuntă în cer, în care stelele și-au dat mâna, iar Luna a zâmbit larg în timp ce a cununat-o cu alesul din cer, fie că este simțită mai simplu sau mai dramatic, dragostea trebuie primită și privită cu recunoștință de orice îndrăgostit, indiferent de etapele mai bune sau mai grele prin care trece. „În cazul meu, întâlnirea cu iubirea a însemnat și apariția Norei Luna, fetița pe care mi-am dorit-o dintotdeauna și am simțit să cânt despre această împlinire, așa cum îmi doresc ca oricine ascultă «Vantul bate» să simtă că se uită într-o oglindă și că-și exprimă prin ea propriile sentimente", își povestește Feli imboldul personal care a inspirat-o în a scrie cea de-a opta felie din jurnalul #Felidinpoveste în care își cântă povești marcante din viața și formarea ei ca om și ca artist.


O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, „Vântul bate" are versurile scrise de Feli, muzica compusă de Feli, Florin Boka, Lucian Nagy, Șerban Cazan și Emilian Nechifor, producția realizată de Florin Boka, Șerban Cazan și Lucian Nagy, iar mix&maxerul realizat de Florin Boka. După primele șapte piese autobiografice, de pe albumul „Feli din poveste", lansate până acum cu răsunet și succes rapid pe online și radio de către Feli - „Omule, deschide ochii", „Frunze cad", „Când răsare soarele", „Mă strigă mama", „Sus pe munte", "Banii n-aduc fericirea" sau „Du-te, dorule" - proaspăt lansata felie de viață „Vântul bate", completează paleta de trăiri și povești reale care îi conturează artistei Feli drumul uman și muzical parcurs până astazi.


Un produs Blogger.