LIVE BLOG | TIFF 2016. Transilvania Talent Lab și-a selectat participanții
UPDATE: După un weekend plin, cu mii de spectatori la proiecțiile în aer liber din Piața Unirii și Castelul Banffy de la Bonțida, o premieră mondială, Aventurile lui Nelly, parțial filmată la Sibiu, care a adus sute de copii la Cinema Florin Piersic, și primele concerte, TIFF continuă cu evenimente speciale, proiecții ale filmelor din competiție, dezbateri și întâlniri în cadrul TIFF Industry.
Cine-concertele Patimile Ioanei d’Arc din Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” și A Hawk and a Hacksaw, cu Umbrele strămoșilor uitați, al lui Sergei Paradjanov, premiera mondială a filmului Două Lozuri în Parcul de Sculpturi Arkhai de la Vlaha, și mult-așteptatul concert al acordeonistului Kimmo Pohjonen sunt câteva dintre highlight-urile începutului de săptămână la TIFF.
În perioada 31 mai – 4 iunie 2016, cea de-a cincea ediţie TTL le este dedicată managerilor de săli de cinema sau celor ce îşi doresc să urmeze această carieră în România și Republica Moldova, să înțeleagă bazele și circuitul industriei cinematografice profesioniste europene sau să dezvolte un prim proiect cinematografic similar în localitatea în care locuiesc, TTL fiind un prim pas important în introducerea lor în lumea industriei cinematografice europene.
Lista participanților Transilvania Talent Lab:
Diana Cercel (București)
Sergiu Cumantrenco (Chișinău)
Vlad Ionașcu (Oradea)
Lucian Popa (Bacău)
Maia Tezler (Oradea)
Corina Morozan (Chișinău)
Ozana Nicolau (București)
Claudia Sîrbulescu (Cluj-Napoca)
Roxana Soica (Iași)
Carla-Maria Teaha (București)
Betty Varga (București)
Mihnea Măruță a moderat discuțiile despre cel mai recent film al său, 6,9 pe scara Richter, prezentat în premieră mondială în deschiderea celei de-a 15-a ediții TIFF. La proiecție au luat parte aproape 3000 de spectatori. UPDATE. 28 MAI, 14:00
UPDATE. 28 MAI
Festivalul Internațional de Film Transilvania, ajuns la ediția cu numărul 15, s-a deschis oficial vineri seara la Cluj, cu Piața Unirii Open Air arhiplină la premiera mondială a celui mai recent film regizat de Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter.
Circa 3.000 de spectatori au urmărit gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, show-ul spectaculos cu toboșari și acrobații aeriene al francezilor de la Transe Express și comedia savuroasă a lui Caranfil.
Iată câteva dintre recomandările primului weekend la TIFF:
WEEKEND LA CASTEL (CASTELUL BANFFY, BONȚIDA)
• În zilele de 28 și 29 mai, între orele 12.00 – 17.00, copiii și părinții sunt așteptați la Castelul Banffy de la Bonțida, pentru două zile de ateliere, spectacole de teatru de păpuși, activități sportive și jocuri.
• Sâmbătă, 28 mai, la 20.30, începe show-ul spectaculos, cu efecte pirotehnice, al francezilor Transe Express, Tambours en Feu. De la 21.45, va urma The Show of Shows (r. Benedikt Erlingsson, 2015), documentar fascinant despre lumea circului, cu o coloană sonoră originală creată de doi membri Sigur Ros, Georg Holm și Orri Pall Dyrason.
• Duminică, 29 mai, muzica islandezului Bardi Johannsson, interpretată de Orchestra Operei Maghiare din Cluj, dirijată de Simona Strungaru, va însoți imaginile bizare din Häxan: Witchcraft Through the Ages, un controversat horror mut suedez din anii 20.
PROIECȚII SPECIALE
• Sâmbătă, 28 mai, vor avea loc două proiecții speciale în prezența regizorului Šarūnas Bartas, invitat special în Focus Lituania, căruia îi este dedicată și o mini-retrospectivă în secțiunea 3x3: Few of Us (Cinema Arta, ora 14.30) și Peace to Us in our Dreams (Cercul Militar, ora 17.00)
• Tot pe 28 mai, astronautul român Dumitru Prunariu va fi prezent la Casa de Cultură a Studenților, la 18.30, la proiecția specială Operation Avalanche (r. Matt Johnson) și Opt zile în cosmos (r. David Reu), la 35 de ani de la primul său zbor în cosmos.
• Fondurile obținute din vânzarea biletelor cumpărate la proiecția caritabilă Carol (r. Todd Haynes), la Casa de Cultură a Studenților, de la 21.00, vor fi donate către Hospice Casa Speranței, centrul care oferă îngrijire medicală pentru copiii și adulții diagnosticați cu boli incurabile. Filmul cu Cate Blanchett și Rooney Mara a avut șase nominalizări la Premiile Oscar.
• Regizorul japonez Sion Sono, căruia TIFF îi dedică o amplă retrospectivă, se va întâlni cu publicul sâmbătă, după proiecțiile Guilty of Romance (Cinema Florin Piersic, 18.00), alături de actrița Megumi_Kagurazaka, și Tag (Cinema Arta, 22.00).
• Cei mici sunt așteptați la premiera mondială Nelly’s Adventures (r. Dominik Wessely), în cadrul EducaTIFF, duminică, 29 mai, ora 11.00, la Cinema Florin Piersic. Povestea a fost filmată în mare parte în România, la Sibiu. Protagonista este o tânără de 13 ani, pentru care venirea în România devine aventura vieții ei. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipa filmului și o întâlnire între actrița principală și publicul tânăr.
• Pasionații de dans sunt invitați duminică, la 18.00, la Cinema Florin Piersic, la MR. GAGA, o proiecție prezentată de JTI, în prezența regizorului Tomer Heymann. Ohad Naharin este unul dintre cei mai proeminenţi, inovatori şi productivi coregrafi ai lumii. Filmul îl urmează în Japonia, Olanda, Suedia şi Israel, creionând un portret unic al artistului în vârstă de 60 de ani, aflat într-un punct critic al vieţii.
• În avanpremiera concertului de luni, 30 mai, de la Casa de Cultură a Studenților, spectatorii pot urmări documentarul Soundbreaker (duminică, 22.00, la Institutul Francez), un portret al excepționalului artist finlandez Kimmo Pohjonen, în prezența acestuia.
CONCERTE
• TIFF Music Nights debutează la Urania Palace, la 21.00, cu două trupe românești îndrăgite: The Mono Jacks (sâmbătă, 28 mai) și Byron (duminică, 29 mai)
• Casa TIFF va găzdui primele concerte în week-end, de la 22.00. Sâmbătă, va cânta trupa de neo-folk lituaniancă Garbanotas Bosistas (intrare liberă), iar duminică, cei de la Coma.
• O versiunea remontată a Odiseei spațiale a lui Stanley Kubrick, pe muzica originală a duo-ului Zone Libre, va putea fi urmărită într-un cine-concert unic, Zone Libre Revisite 2001, duminică, de la 19.00, Casa de Cultură a Studenților.
Autor: Andrei DIDAS | Data: LIVE BLOG | Imagini: TIFF