Lituania, Liban și Croația, țări invitate la TIFF 2016


Printre evenimentele speciale la cea de-a 15-a ediție a TIFF-ului se numără un program generos dedicat Lituaniei. Cinefilii vor avea ocazia să vadă 10 titluri din cinematografia lituaniană: filme reprezentative din ultimii cinci ani, pelicule clasice restaurate, dar și trei dintre operele celui mai cunoscut cineast lituanian, Šarūnas Bartas, invitat la Cluj în secţiunea 3x3. O importantă delegație de cineaști, selecționeri, critici și reprezentanți ai instituției partnere, Lithuanian Film Centre, va fi prezentă la Cluj, în primul eveniment major de acest gen dedicat țării baltice în România.

Regizorul Šarūnas Bartas, împreună cu fiica sa, actrița Ina Marija Bartaité, și producătoarea Jurga Dikčiuvienė vor veni Cluj, unde vor discuta cu publicul despre filmul Peace to Us in our Dreams, selecționat anul trecut în Quinzaine des Réalisateurs la Cannes și la TIFF în secțiunea 3x3. În film, personajul principal este jucat de Bartas însuși, rolul fetei este jucat de propria fiică, Ina Marija Bartaite, iar mama acesteia, actrița Katia Golubeva, decedată în 2011, apare într-o scurtă înregistrare video. Šarūnas Bartas (n. 1964) este unul dintre cei mai proeminenți cineaști lituanieni. 

Cunoscut pentru faptul că refuză dramaturgia convențională în favoarea minimalismului și a trimiterilor filosofice, Bartas a atras atenția criticii internaționale încă de la primele filme. Celelalte două filme din miniretrospectiva lui de la TIFF sunt Freedom (la care Jurga Dikčiuvienė a fost asistentă de regie) și One of Us (în care rolul principal e interpretat de fosta soție a lui Bartas, Katia Golubeva). 

În cadrul Focusului lituanian, cinefilii vor putea viziona multipremiatul Vanishing Waves (r. Kristina Buozyte), un sci-fi cu note întunecate despre psihicul uman și dragostea imposibilă dintre un om de știință și pacienta aflată în comă. Actrița Jurga Jutaitė va sta de vorbă cu publicul după vizionare. 

Co-regizorii Maxì Dejoie și Virginija Vareikytė vor prezenta controversatul documentar When We Talk about KGB, iar la proiecția The Gambler (r. Ignas Jonynas), propunerea Lituaniei la Oscar 2014, va participa Vytautas Kaniušonis, care joacă rolul unui șofer de ambulanță a cărui slăbiciune pentru jocurile de noroc îl fac să pună viețile pacienților în pericol. Igrushki e un documentar despre localnicii unui orășel din Belarus care vând ilegal ursuleți de pluș călătorilor din tren, iar Master and Tatyana este un documentar despre excentricul fotograf Vitus Luckus, considerat unul dintre cei mai influenți artiști lituanieni. Regizoarele celor două filme, Lina Lužytė și Giedrė Žickytė, vor fi prezente la Cluj. 

Două dintre filmele clasice lituaniene vor beneficia de proiecții unice în copii restaurate digital, Beauty (1969) și Feelings (1968), acesta din urmă votat în 1995 drept cel bun film lituanian realizat vreodată. Din program nu putea lipsi părintele filmului de avangardă, cineastul american de origine lituaniană Jonas Mekas, omagiat printr-o proiecție specială cu The Brig, filmul său de-o viscerală autenticitate premiat la Veneția în 1964. Nu în ultimul rând, 2 Nights Till Morning e o co-producție minoritar lituaniană, filmată în Vilnius, care completează Focusul, despre un one night stand între doi oameni care nu vorbesc aceeași limbă (un finlandez și o franțuzoaică) și sunt blocați într-o țară străină. Regizorul finlandez Mikko Kuparinen va fi prezent la proiecție. 

Focus Lituania este organizat în parteneriat cu Lithuanian Film Centre, iar programul cuprinde, totodată, evenimente speciale și un concert al Garbanotas Bostistas, o trupă de rock neo-psihedelic din Vilnius care a cucerit deja publicul britanic, baltic și balcanic, pe 28 mai, de la ora 22.00, la Casa TIFF. Printre reprezentanții Lithuanian Film Centre la Cluj se numără Rolandas Kvietkauskas, director al instituției, și Liana Ruokytė-Jonsson, director al departamentului de promovare. 

Pe lângă Šarūnas Bartas, secțiunea 3x3 dedică alte două mini-retrospective regizoarei Chantal Akerman, o ocazie rară de a viziona pe marele ecran filmele Jeanne Dielman, 3 Commerce Quay, 1080 Bruxelles (1975), Je, tu, il, elle (1974) și News from Home (1977), și regizorului turc Zeki Demirkubuz, invitat la Cluj cu recentul Nausea (2015) și extrem de apreciatele Masumiyet / Innocence (1997) și Kader / Destiny (2008).


Autor: Andrei DIDAS | Data: 20.05.2016 | Imagini: TIFF
Un produs Blogger.