CINEMATECA TIFF revine în noiembrie


Drame, comedii, animaţii, filme de Oscar şi filme ce abia acum intră în circuitul cinematografelor din întreaga lume sunt prezente, în luna noiembrie, în programul Cinemateca TIFF de la „Victoria”. Selecția este făcută de aceeași echipă care, an de an, realizează programul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), un motiv în plus pentru public de a nu lipsi de la niciuna dintre proiecțiile programate.

Program Cinemateca TIFF
Joi, 2 noiembrie, 20.00
Lady Macbeth (2016)
Regia: William Oldroyd

O poveste inspirată din nuvela lui Nikolai Leskov, „Lady Macbeth” i-a adus regizorului William Oldroyd premiul FIPRESCI la San Sebastian International Film Festival în 2016, ca să numim doar unul dintre multele premii și nominalizări obținute în ultimul an. Plasată în Anglia rurală a secolului XIX, “Lady Macbeth” este povestea unei tinere de 17 ani, prizonieră într-o căsnicie din interes cu un bărbat mult mai în vârstă, care își descoperă propria forță prin provestea de dragoste pe care o trăiește cu unul din angajații moșiei. O temă frecventă în literatură și cinematografie este transformată într-o dramă inteligentă, senzuală și puternică de către regizorul aflat la primul său lung metraj, ajutat și de excepționalul rol făcut de Florence Pugh, actrița din rolul principal. În octombrie, “Lady Macbeth” a fost nominalizat de către Academia Europeană de Film pentru “European Discovery Award 2017”, premiile urmând a fi decernate luna viitoare.

Filmul este prezent în Cinemateca TIFF cu sprijinul British Council și va avea o a doua proiecție duminică, 5 noiembrie, 17.30. Trailer: http://bit.ly/2vT65FE
Film nerecomandat persoanelor sub 16 ani.

Joi, 9 noiembrie, ora 22:00
Duminică, 12 noiembrie, ora 17:30
Scurtmetraje nominalizate la Oscar 2017

Cinemateca TIFF rămâne una din puținele ocazii pentru publicul clujean de a viziona cele mai bune filme de scurtmetraj realizate recent. Cu sprijinul platformei Shorts TV, selecția din această ediție a Cinematecii TIFF include filme de scurtmetraj nominalizate la Oscar 2017. Proiecția din 9 noiembrie este dedicată scurtmetrajelor live-action și include câștigătorul Oscarului 2017 – filmul maghiar „Mindeki”/”Sing” pe care spectatorii l-au putut vedea și în cadrul „Zilei filmului maghiar” la TIFF.16 Alături de el, „Silent Nights” (Danemarca), „La Femme et le TGV” (Elveția), câștigătorul secțiunii dedicate de la Cannes - „Timecode” (Spania) și „Ennemis Interieures” (Franța).

În 12 noiembrie sunt programate scurtmetrajele de animație. O după-amiază de duminică este perfectă pentru a vedea selecția alcătuită din trei producții americane, „Borrowed Time”, „Pearl” și „Piper”, „Blind Vaysha” al bulgarului Theodore Ushev,  „Asteria” din Franța, filmul japonez „The Head Vanishes”, un original „Once Upon a Line” produs în Cipru și „Pear Cider and Cigarettes”, producție Canada și Marea Britanie. 

Joi 16, noiembrie, 19.30
Av: God’s Own Country/Tărâmul Binecuvântat (2017)
Invitat special: Alec Secăreanu
Regia: Francis Lee

Un film superb ce invită la redescoperirea a ceea ce definim drept „intimitate”, God’s Own Country a cucerit imediat criticii de film, prin povestea lui Johnny, un tânăr englez a cărui viață se împarte între munca la ferma aproape falimetară a familiei și aventurile sexuale, îmbibate în alcool, cu bărbați necunoscuți. Destinul lui se schimbă în momentul în care la fermă se angajează un imigrant român, interpretat de Alec Secăreanu. Povestea lor de dragoste e stingheră, ciudată și totuși memorabilă. Filmul a obținut premiul special al juriului la TIFF.16, un premiu care se adaugă unui palmares impresionant din care amintim premiul pentru regie la Sundance, premiul pentru cel mai bun film la Edinburgh International Film Festival, Manner Film Award la Berlin Film Festival. Avanpremiera programată în cadrul Cinematecii TIFF îl are ca invitat special pe Alex Secăreanu, actorul român în rol principal, care se va afla la Cluj și va avea la final o discuție cu spectatorii. 

Joi 30 noiembrie, 20.00
Have a Nice Day! / Să ai o zi frumoasă!
Regia: Liu Jian

Filmul câștigător al categoriei lungmetraj internațional la Anim’est 2017 are o estetică surprinzătoare și o narațiune foarte bine construită.  „Have a nice day”, o comedie neagră animată, spune povestea unui tânăr disperat să facă rost de bani pentru a repara efectul unei operaţii estetice suferită de iubita sa. Acesta fură un milion de yuani de la şeful său, iar de aici începe o urmărire ce pare fără sfârșit. Filmul a surprins la începutul anului, când a fost inclus în competiția oficială de la Berlin 2017, dar ulterior a fost retras din câteva festivaluri importante, la presiunea guvernului chinez. 

Rezervări: http://www.cinemavictoria.ro/rezervari 
Preț unic: 13 lei/bilet

Cinemateca TIFF este un proiect gândit ca o continuare a Festivalului Internațional de Film Transilvania pe parcursul anului. Publicul clujean va putea viziona filme care au făcut istorie în cinematografie, producții independente premiate în festivaluri, retrospective ale unor autori importanți, dar și filme noi, în avanpremieră în România. Cinemateca TIFF este un proiect inițiat de Asociația Film și Cultură Urbană (AFCU), în parteneriat cu Asociația Victoria Film și Casa TIFF. 

Un produs Blogger.