Eurovision 2019. TVR "va analiza cu celeritate" acuzațiile cu privire la plagiat


Autor: Andrei Didas | 22 februarie 2019 | Sursa foto: Eurovision Romania

 EXCLUSIV 
Finala Eurovision România 2019 este marcată de scandal după victoria surprinzătoare a cântăreţei Ester Peony, in urma punctelor primite din partea juriului internaţional. Fanii concursului Eurovision au identificat o melodie, culmea crestina, care seamana cu strofa melodiei "On a Sunday", interpretata de Ester Peony. 

Melodia originala nu apartine nici trupei THE MESSENGERS. Momentan nu se cunoaste originea, nici cine este compozitorul. De mentionat faptul ca piesa "Nu esti invins" este publicata de cativa ani pe internet si interpretata de mai multi interpreti de muzica crestina.

O alta compozitie artistica este scoasa la iveala de catre fani. Este vorba de Wayfaring Stranger, produsa si interpretata de regretatul solist vocal Johnny Cash, in anul 2000. 

Intr-un raspuns la solicitarea Muzzix, Televiziunea Română anunta ca va analiza informatiile aparute in spatiul public cu privire la acuzatiile de plagiat.


"Referitor la mesajul dumneavoastra privind un presupus plagiat in ceea ce priveste piesa "On a Sunday" interpretata de Ester Peony, va informam ca TVR va analiza, cu celeritate, aceasta sesizare.Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol

"În baza concluziilor comisiei desemnate de SRTv pentru analiza dovezilor depuse de către orice persoană cu interes legitim cu privire la încălcarea condiţiei obligatorii şi eliminatorii de la pct. 9 (inclusiv în cazuri de plagiat), Concurentul împricinat poate fi descalificat în condiţiile stipulate în contractul încheiat cu SRTv, răspunderea de orice natură pentru plagiat revenind în exclusivitate Concurentului." se arata in Regulamentul Selectiei Nationale Eurovision. 

Contactata de Muzzix.RO, artista a refuzat sa faca declaratii pe aceasta tema.

Mai jos va aratam cateva melodii pe care fanii Eurovision ni le-au trimis.





Un produs Blogger.