TVR deschide înscrierile pentru concursul Festivalului Internațional Cerbul de Aur 2019




Începând de astăzi, ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional Cerbul de Aur își așteaptă concurenții. Joi, 6 iunie, organizatorii au deschis înscrierile pentru Concursul internaţional de interpretare.
Andrei Didas, 06 iunie
Evenimentul va avea loc în a doua parte a lunii august, spectacolele urmând să se desfășoare pe parcursul a trei seri.

Artiştii care doresc să participe la concurs se pot înscrie până în data de 6 iulie a.c., pe site-ul oficial al evenimentului, cerbuldeaur.ro, unde este publicat şi Regulamentul Festivalului Concurs.   

La finalul perioadei de înscrieri, juriul selecţiei va decide artiştii care vor intra în competiţie. Dintre aceștia, doar 12 concurenţi rămân în concurs și vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele patru premii ale Festivalului, în valoare totală de 55 de mii de euro, sau unul dintre premiile speciale. 

Cu o tradiție de 51 de ani, Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România, iar anul acesta va avea loc la finalul lunii august a.c., în Braşov.

În 2018, televiziunea publică a reluat organizarea Festivalului Internațional Cerbul de Aur după o întrerupere de nouă ani, reunind pe scena din Piața Sfatului din Brașov nume importante ale industriei muzicale din România și din străinătate.
Televiziunea Română își respectă promisiunea de a continua organizarea evenimentului, iar pentru ediția din acest an, echipa TVR a pregătit un format  format inedit, cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.    

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară. 
Un produs Blogger.