Mandinga susține pentru prima oară un show live la tine acasă



Mandinga vine la tine acasă pentru un concert latino, pe care îl poți asculta chiar în sufragerie. Trupa susține în premieră un concert live ce poate fi urmărit online în toată lumea. Evenimentul are loc pe 28 iunie, de la ora 21, pe platforma digitală www.vstage.ro. 
 
Trupa și-a propus să aducă zâmbete și buna dispoziție printr-un live act fresh, pentru a fi mai aproape de fanii de pretutindeni. Pentru că muzica unește suflete, publicul va putea asculta cele mai îndrăgite piese și va putea dansa pe ritmuri caliente alături de cea mai iubită trupă latino din România.
 
Este primul concert online pe care o să îl facem și suntem super entuziasmați! Întotdeauna avem emoții înainte de concert, iar de data asta o să fie și mai special fiindcă publicul nu o să fie fizic cu noi. O să dăm tot pentru a le transmite oamenilor un vibe bun, chiar dacă este o perioadă mai grea. Mandinga nu se oprește și încearcă să aducă cât mai multă bucurie în stilul caracteristic. Sper că lumea o să rezoneze cu noi și vom putea vibra la unison. Obiectivul nostru este să aducem muzica, voia bună și relaxarea în casele tuturor, să ne distrăm, să cântăm și să dansăm împreună! Ne este foarte dor de scenă și abia așteptăm acest concert", declară solista trupei, Isasi B. 
 
„Arquitectura", „Besame", „Soy de Cuba", „Provocador", „Nina Sincera" și „Bandida"  sunt doar câteva dintre cele mai de succes piese lansate de-a lungul timpului pe care trupa le-a pregătit special pentru toți cei care vor participa la show-ul latino.


Concertul ce va avea loc pe 28 iunie, va putea fi vizionat doar pe www.vstage.ro . Biletele sunt disponibile pe www.iabilet.ro. 

Din 2016, Mandinga o are ca solistă pe frumoasa artistă Isasi B., care în 2013 a participat la „Vocea Spaniei", în 2016 la „Vocea României", iar în 2018 a câștigat „Te cunosc de undeva". Până în prezent, Mandinga a lansat piese precum „Provocador", „Soy de Cuba", „Arquitectura", „Nina Sincera", „Besame", „Aventura" (ft. Erik), „Bling" (Ft. Muneer), „Hello" (Ft. Fly Project), „La vita e bella", „Când va fi mai rău (așa să ne fie)" (Ft. Shift), piese de succes ce au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube și au cucerit publicul. 
Un produs Blogger.