Madonna a fost amendată cu 1 milion de dolari pentru susţinerea drepturilor LGBTQ+


Cântăreaţa americană Madonna a dezvăluit că a fost amendată de Guvernul rus cu 1 milion de dolari pentru susţinerea drepturilor comunităţii LGBTQ+ în timpul unui concert în Sankt Petersburg.

Madonna a oferit un discurs emoţionant în timpul show-ului din Sankt Petersburg din 2012, inclus în turneul „MDNA”. Ea a comparat lupta comunităţii LGBTQ+ pentru drepturi cu mişcarea pentru drepturile civile din anii 1960.

La acel moment, presa a scris că artista a fost amendată cu 17.000 de dolari, dar ea a dezvăluit pe reţelele de socializare luni că suma a fost mult mai mare. Alături de un fragment înregistrat al discursului, ea a scris: „Am ţinut acest discurs la un concert din Sankt Petersburg în urmă cu opt ani. Am fost amendată cu 1 milion de dolari de Guvern pentru că am susţinut comunitatea gay. Nu am plătit niciodată”. 

Cântăreaţa sprijină comunitatea LGBTQ+ de la începutul carierei şi, anul trecut, a primit GLAAD Advocate for Change Award, prin care îi este recunoscut pionieratul în activism.

Un produs Blogger.