3 filme care îți taie răsuflarea

1. „Good Time” (2017)  

Frații Safdie, regizorii care au reușit să îl șlefuiască pe Adam Sandler într-un rol revigorant în hit-ul „Uncut Gems”, propun o experiență cinematografică unică, îmbinând ritmul alert al thrillerului cu elemente specifice documentarului, ceea ce amplifică credibilitatea și, totodată, suspansul pe care îl resimțim. Însă filmul în care acest stil are un impact mult mai puternic și mai visceral e penultimul lor lungmetraj, „Good Time”, un film marca A24, disponibil pe Netflix.

Povestea îi urmărește pe Connie (Robert Pattinson) și pe fratele lui cu handicap mintal, Nick (jucat de Benny Safdie, unul dintre regizori), a căror tentativă de a jefui o bancă se soldează cu arestul lui Nick și cu abuzurile de care acesta are parte în carceră. Între timp, Connie încearcă să iasă din groapa în care a intrat, dar mai rău se prăvălește în adâncul ei. (Robert Pattinson ar fi putut lua un Oscar pentru cum interpretează un tâlhar narcisist și pentru trăirile și nuanțele afective pe care le livrează impecabil în situațiile contra-cronometru în care se pune personajul lui).

Regia fraților Safdie ne pune într-o postură unică, greu de resimțit în alte filme: pe de o parte, ne atrage imaginea impresionantă, cromatica hipnotică și muzica pulsantă și, totodată, de-a lungul vizionării ne încearcă un sentiment de claustrofobie și un puls ridicat constant. Mai în glumă, mai în serios, impresia mea e că „Good Time” rămâne adevăratul „diamant neșlefuit” al celor doi regizori.

2. „It Follows” (2014)

După debutul său din 2010, dramedia romantică „The Myth of the American Sleepover”, David Robert Mitchell a revenit cu un alt coming of age în care, de data aceasta, inocența sexuală adolescentină se transformă într-un adevărat coșmar.

Tânăra Jay iese cu un băiat la întâlnire, însă prima ei noapte de dragoste deviază imediat înspre ceva teribil. Băiatul o anunță că a contractat un blestem, că va fi urmărită și vânată de către persoane pe care numai ea le poate vedea și că singura cale de a scăpa de blestem e să îl transmită mai departe, tot pe cale sexuală. Altfel, dacă urmăritorii reușesc să o prindă și să o omoare, blestemul se va întoarce la ținta precedentă și așa mai departe. Nu se știe de la cine a început acest crunt traseu, dar în primul cadru al filmului, aflăm cu mâinile la ochi ce se întâmplă dacă ești prins de către urmăritori.

Jay devine apoi ținta speriată și nedormită a acestor entități încarnate în diverse persoane care mai de care mai sinistre, care pot să apară de oriunde.

Într-o lume în care părinții sunt doar menționați, Jay orbecăie în căutarea unui refugiu, însoțită de prietenii ei, trecând printr-un Detroit fantomatic, bântuit de efectele crizei economice, cu străzi nesfârșite pline de case părăsite. Chiar dacă prietenii ei nu pot vedea monstrul, aceștia îi pot vedea efectele. Însă cine va fi următoarea victimă de sacrificiu care o salvează pe Jay?

Încă de la lansare, „It Follows” a adunat în jurul lui un adevărat cult, fiind remarcat drept unul dintre cele mai bune filme horror ale ultimului deceniu; un discurs despre maturizare abil deghizat într-o experiență cinematografică înfricoșătoare, fără vărsare de sânge.

3. „The Thing” (1982)

Știți jocul acela psihologic de societate, „Mafia”, în care fiecare interpretează câte un rol pozitiv sau negativ și în care lumea trebuie să ghicească cine este asasinul, care la rândul lui e nevoit să își ascundă identitatea ca să poată omorî pe rând pe toată lumea? Cam asta e miza suspansului în filmul legendarului regizor John Carpenter.

Un grup de cercetători din Antarctica dezgroapă o navă extraterestră aterizată cu sute de mii de ani în urmă, la bordul căreia Creatura înghețată abia aștepta să fie găsită și să prindă o formă umană. Așadar, cercetătorii încearcă să afle cine anume, din tot grupul lor, este „The Thing”. Farmecul filmului constă în capcana acestui joc psihologic, în schimburile raporturilor de putere și, în general, în toată dinamica de grup consumată de frică și de paranoia.

La fel ca în cazul multor horror-uri cu priză la public, succesul acestei povești a făcut-o să migreze dintr-un mediu în altul și dintr-un film în altul. „The Thing” a fost refăcut în 2011, în contextul în care filmul lui John Carpenter e un remake după „The Thing from Another World” (1951) al lui Christian Nyby, adaptat la rândul lui după povestirea scurtă a lui John W. Campbell, „Who Goes There”, de care probabil n-a auzit prea multă lume.