AURORA, zâna nordică a muzicii folk și pop, la EC_Special: „A fi o ființă umană poate fi un sport extrem”

 

Artiști din toată lumea se adună la Cluj în epicentrul muzicii și al luminii creat de EC_Special by Electric Castle.


Zeci de concrete, instalații new media și discuții pe teme de maximă relevanță au loc în cadrul festivalului care a ajuns luni la Cluj și continuă până duminică pe străzile din centrul istoric, în Piața Unirii și pe Cetățuie.


AURORA, o tânără artistă din Norvegia, care și-a pus amprenta atât în sfera muzicală, cât și în cea a trend-urilor din social media. Una dintre melodiile ei a ajuns pe coloana sonoră a filmului Frozen II, “Into the unknown”, iar cel mai vizionat videoclip al ei, “Run Away”, are peste 260 de milioane de vizualizări online.


Aurora ne-a împărtășit astăzi primele impresii de când a ajuns, în premieră, în România în contextul în care scena de la EC_Special by Electric Castle va fi cel de-al doilea spectacol al ei de după pandemie.


„Oamenii îți fac muzica să conteze”

Aurora a vorbit despre copilăria ei, despre muzică și despre emoții și a precizat că se simte extraordinar de bine în România, la fel de bine ca acasă.


Cred că este important să întâlnești, în calitate de artist, oameni care să îți facă muzica importantă, pentru că oamenii sunt cei care îți fac muzica sa conteze. Abia acum am realizat cât de mult mi-a fost dor să văd fețele spectatorilor. Oamenii sunt atât de frumoși și este foarte ușor să te îndrăgostești de rasa umană atunci când îi vezi că se deschid către muzica ta”, a spus Aurora.


Legat de publicul din România, Aurora a afirmat că a simțit multă căldură din partea oamenilor și că le simte sinceritatea. 

Artista și-a petrecut copilăria în pădure, perioadă în care și-a cultivat gândirea filosofică, care se resimte în versurile pieselor ei cathartice. Ea își propune ca prin muzica ei să îi inspire pe oameni să fie mai puternici, să-i ajute să treacă prin stări de suferință și anxietate, să le dea un mediu prin care să exprime iubirea și un mod prin care să-și explice durerea. 


Îmi place să mă gândesc la complexitatea emoțională a oamenilor, la motivele pentru care este atât de greu să fii o ființă umană. Există lucruri în lume pe care le-am putea schimba pentru a ne ușura existența? Poate că am putea schimba lucrurile pe care ni le spunem chiar nouă; să nu mai fim atât de duri cu noi înșine”, a spus Aurora.


Întâlnire de ținut minte o viață

Videoclipul celei mai cunoscute melodii a Aurorei, “Runaway”, a strâns peste 260 de milioane de vizionări și a reprezentat sunetul de fundal pentru videoclipul postat de Instagram și devenit viral al Lorenei Șerban, o tânără creatoare de conținut din spațiul social media românesc. 

Un produs Blogger.