Ce filme vedem la cinema în 2022


Noi filme cu supereroi, continuările unor francize precum „Fantastic Beasts” și „Avatar”, George Clooney și Julia Roberts într-o comedie romantică și trioul Martin Scorsese, Robert De Niro și Leonardo DiCaprio promit un an cinematografic remarcabil. 

Fie că vă veți cumpăra bilete la cinema sau le veți viziona de pe canapea, iată 30 dintre cele mai importante filme care, cu puțin noroc, se vor lansa în 2022:  


„Scream” (14 ianuarie) 

Regia: Matt Bettinelli-Olpin, Tyler Gillett Distribuția: Jenna Ortega, Jack Quaid, Courteney Cox, Neve Campbell, Kyle Gallner

Fanii genului horror vor avea parte de o nouă interpretare a originalului din 1996. „Scream” urmărește povestea unei femei care se întoarce în orașul natal cu intenția de a afla identitatea autorului unei serii de crime înfiorătoare.


„Aline” (21 ianuarie) 

Regia: Valérie Lemercier Distribuția: Valérie Lemercier, Sylvain Marcel

Filmul, proiectat în premieră la Cannes 2021, prezintă povestea de viață ficționalizată a cântăreței canadiene Céline Dion. 


„Moonfall” (4 februarie) 

Regia: Roland Emmerich Distribuția: Halle Berry, Patrick Wilson, John Bradley, Michael Peña, Donald Sutherland

O forță misterioasă scoate Luna de pe orbită și o împinge către Pământ. Directoarea NASA (Halle Berry) crede că are soluția salvatoare, însă doar un alt astronaut (Patrick Wilson) și un teoretician al conspirației (John Bradley) i se alătură în misiunea periculoasă de a împiedica Luna să se prăbușească. 


„Marry Me” (11 februarie) 

Regia: Kat Coiro Distribuția: Owen Wilson, Jennifer Lopez, Maluma

Comedia romantică, lansată la fix pentru Ziua Îndrăgostiților, îi are în prim-plan pe Kat (Jennifer Lopez) și Bastian (Maluma), superstaruri ale muzicii pop, care decid să se căsătorească în fața miilor de fani. Cu doar câteva clipe înainte să-și rostească jurământul, cântăreața află că logodnicul a înșelat-o, așa că decide să se mărite cu Charlie (Owen Wilson), un tip ales la întâmplare din public.


„Death on the Nile” (11 februarie) 

Regia: Kenneth Branagh Distribuția: Gal Gadot, Kenneth Branagh, Armie Hammer, Emma Mackey, Jodie Comer

Hercule Poirot se întoarce în mult-așteptata continuare a filmului „Crima din Orient Express” (2017). De data aceasta, detectivul fictiv al Agathei Christie, interpretat de regizorul filmului, Kenneth Branagh, are sarcina de a rezolva o crimă în timp ce se află în vacanță în Egipt. 


„The Batman” (4 martie) 

Regia: Matt Reeves Distribuția: Robert Pattinson, Andy Serkis, Zoë Kravitz

Regizorul Matt Reeves pare a fi dispus să-și ducă Cavalerul Întunecat în locuri chiar mai întunecate decât predecesorii săi. Intriga se va baza pe sosirea în Gotham City a lui Red Hood, care se dă drept Batman pentru a-l face pe acesta să arate ca un infractor. Totul va converge către o bătălie între Red Hood, Batman și Joker.


„Downton Abbey: A New Era” (18 martie) 

Regia: Simon Curtis Distribuția: Michelle Dockery, Hugh Bonneville, Laura Carmichael, Jim Carter

În cel de-al doilea film bazat pe apreciata dramă britanică, familia Crawley și prietenii se îndreaptă spre sudul Franței pentru a se distra puțin, în timp ce anii ‘20 se apropie de sfârșit. 


„The Lost City” (25 martie) 

Regia: Aaron Nee, Adam Nee Distribuția: Sandra Bullock, Channing Tatum, Daniel Radcliffe, Brad Pitt

Sandra Bullock joacă rolul unei romanciere care pleacă într-un turneu de promovare alături de modelul de pe coperta cărții sale, Fabio (Channing Tatum). Prinși la mijloc într-o tentativă de răpire, cei doi ajung în junglă, unde trăiesc o aventură periculoasă și hilară. 


„Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore” (15 aprilie) 

Regia: David Yates Distribuția: Mads Mikkelsen, Eddie Redmayne, Jude Law, Katherine Waterston, Ezra Miller

Cea de-a treia parte a prequel-ului „Harry Potter” are loc în anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, când Newt Scamander (Eddie Redmayne) și prietenii săi vrăjitori își dau seama cum să doboare doi lorzi întunecați: Adolf Hitler și Gellert Grindelwald, acum jucat de Mads Mikkelsen.


„Top Gun: Maverick” (27 mai) 

Regia: Joseph Kosinski Distribuția: Tom Cruise, Jennifer Connelly, Val Kilmer

Tom Cruise își reia rolul cu care a făcut istorie și își pune la bătaie experiența de pilot acumulată de-a lungul numeroaselor cascadorii pe care le-a executat singur, pregătind următoarea generație de piloți de top ai Marinei.  


„John Wick: Chapter 4” (27 mai) 

Regia: Chad Stahelski Distribuția: Keanu Reeves, Bill Skarsgård

Iconicul asasin John Wick revine în cea mai bună franciză de acțiune din ultimii ani, asta datorită stilului visceral de filmare al regizorului și fostului cascador Chad Stahelski. 


„Jurassic World Dominion” (10 iunie) 

Regia: Colin Trevorrow Distribuția: Daniella Pineda, Bryce Dallas Howard, Chris Pratt, Jeff Goldblum, Sam Neill, Laura Dern

Dinozaurii creați de om cutreieră acum Pământul în cea de-a treia parte a spinoff-ului „Jurassic Park”, motiv pentru care vedetele Sam Neill, Laura Dern și Jeff Goldblum se întorc pentru a ne salva de noi înșine.  


„Elvis” (24 iunie) 

Regia: Baz Luhrmann Distribuția: Tom Hanks, Austin Butler, Olivia DeJonge, Yola Quartey, Luke Bracey

După Romeo Montague și Jay Gatsby, a venit rândul lui Elvis Presley să aibă parte de un musical biografic regizat de Baz Luhrmann. În rolurile principale: Austin Butler („Regele rock and roll-ului”) și Tom Hanks (colonelul Tom Parker, managerul starului). 


„Thor: Love and Thunder” (8 iulie) 

Regia: Taika Waititi Distribuția: Taika Waititi, Tessa Thompson, Natalie Portman, Christian Bale, Chris Hemsworth 

Uitați de Chris Hemsworth! Natalie Portman preia conducerea în continuarea ambițioasă a filmului „Thor: Ragnarok”, despre care regizorul Taika Waititi promite că nu va avea doar acțiune, ci și iubire.


„Bullet Train” (15 iulie)  

Regia: David Leitch Distribuția: Brad Pitt, Joey King, Zazie Beetz, Aaron Taylor-Johnson, Sandra Bullock

În adaptarea romanului satiric cu același nume, lansat de Kōtarō Isaka în 2021, Brad Pitt joacă rolul unui asasin care se află într-un tren în mișcare, împreună cu alți patru ucigași foarte motivați. Problema este că toți au primit aceeași misiune și doar unul dintre ei va ajunge în viață la destinație. 


„Where The Crawdads Sing”/ „Acolo unde cântă racii” (22 iulie) 

Regia: Olivia Newman Distribuția: Daisy Edgar-Jones, Garret Dillahunt

O adaptare a celebrului roman omonim semnat de Delia Owens, filmul spune povestea maturizării unei copile care trăiește într-o mlaștină din Carolina de Nord. 


„Black Adam” (29 iulie) 

Regia: Jaume Collet-Serra Distribuția: Dwayne Johnson, Noah Centineo, Aldis Hodge, Sarah Shahi

Este debutul lui Dwayne „The Rock” Johnson în rol de supererou. Asta e cam tot ce se știe despre film, dar ar trebui să fie suficient. 


„Mission: Impossible 7” (30 septembrie)  

Regia: Christopher McQuarrie Distribuția: Rebecca Ferguson, Tom Cruise

Nu se cunosc foarte multe detalii despre continuarea din 2018 a filmului „Mission: Impossible – Fallout”, dar spectatorii ar trebui să se aștepte ca Tom Cruise să realizeze, în numele cinematografiei, o altă cascadorie care sfidează moartea.


„Spider-Man: Across the Spider-Verse (Part One)” (7 octombrie) 

Regia: Joaquim Dos Santos, Kemp Powers, Justin Thompson Distribuția: Shameik Moore, Hailee Steinfeld, Issa Rae, Oscar Isaac, Jake Johnson

Multiversul se deschide, iar Miles Morales este gata să exploreze lumile celorlalți Oameni-Păianjen. 


„Ticket to Paradise” (21 octombrie) 

Regia: Ol Parker Distribuția: Julia Roberts, George Clooney

Un cuplu înstrăinat, interpretat de George Clooney și Julia Roberts, se reunește în speranța de a-și convinge fiica să nu se căsătorească cu un bărbat pe care tocmai l-a cunoscut și să repete aceeași greșeală pe care au făcut-o ei cu 25 de ani în urmă.  


„The Flash” (4 noiembrie) 

Regia: Andrés Muschietti Distribuția: Michael Keaton, Ben Affleck, Ezra Miller, Ron Livingston

În timp ce lucra în laboratorul său, un fulger lovește o tavă cu produse chimice, iar substanțele se impregnează în hainele omului de știință Barry Allen. Cercetătorul se transformă astfel în Flash, un supererou capabil să se deplaseze cu superviteză, a cărui misiune e să protejeze Central City de amenințările cu care se confruntă. 


„Black Panther: Wakanda Forever” (11 noiembrie) 

Regia: Ryan Coogler Distribuția: Martin Freeman, Angela Bassett, Lupita Nyong’o, Danai Gurira, Tenoch Huerta

Chadwick Boseman a dispărut, dar interpretarea lui memorabilă în rolul lui Black Panther nu va fi niciodată uitată. Angela Bassett promite că noul film va onora memoria actorului care a murit în 2020.  


„Avatar 2” (16 decembrie) 

Regia: James Cameron Distribuția: Zoe Saldana, Vin Diesel, Kate Winslet, Sigourney Weaver, Sam Worthington 

La câțiva ani după lupta cu pământenii, extratereștrii de pe Pandora își continuă viețile, însă liniștea le este spulberată de o nouă amenințare. North este liderul unui clan de extratereștri care provoacă mari pagube. Pe locuitorii de pe Pandora îi așteaptă o bătălie epică, în care Jake va trebui să riște totul. 


„I Wanna Dance With Somebody” (23 decembrie) 

Regia: Kasi Lemmons Distribuția: Stanley Tucci, Tamara Tunie, Nafessa Williams, Clarke Peters, Naomi Ackie

O radiografie a vieții și muzicii cântăreței Whitney Houston, un film care urmărește transformarea ei dintr-o tânără anonimă într-una dintre cele mai mari soliste R&B/ pop din toate timpurile.  


„Babylon” (25 decembrie) 

Regia: Damien Chazelle Distribuția: Brad Pitt, Margot Robbie, Li Jun Li 

Brad Pitt și Margot Robbie joacă rolurile a doi actori legendari de la Hollywood, care trăiesc tranziția de la filmele mute la filmele sonore. 


„Persuasion” (fără dată de lansare) 

Regia: Carrie Cracknell Distribuția: Dakota Johnson, Henry Golding, Mia McKenna-Bruce 

O adaptarea Netflix a ultimului roman finalizat al autoarei Jane Austen, care o are pe Dakota Johnson în rolul melancolicei Anne Elliot. 


„The Pale Blue Eye” (fără dată de lansare) 

Regia: Scott Cooper Distribuția: Christian Bale, Gillian Anderson, Harry Melling 

Thrillerul produs de Netflix este despre o serie de crime care au avut loc la West Point în 1830 – și ar putea avea o legătură cu un tânăr cadet care mai târziu avea să devină cunoscut drept poetul și romancierul Edgar Allan Poe. 


„The Mother” (fără dată de lansare) 

Regia: Niki Caro Distribuția: Jennifer Lopez, Andrea Berloff, Peter Craig, Misha Green 

Thrillerul Netflix o prezintă pe Jennifer Lopez drept un asasin retras din activitate care reintră în joc pentru a-și proteja fiica abandonată cu mulți ani în urmă.  


„Luckiest Girl Alive” (fără dată de lansare) 

Regia: Mike Barker Distribuția: Jennifer Beals, Justine Lupe, Mila Kunis 

O adaptarea Netflix a thrillerului omonim lansat de Jessica Knoll în 2015, filmul o are în rol principal pe Mila Kunis, o femeie care s-a reinventat în urma unei serii de tragedii, care acum revin să o bântuie după ce un documentarist începe să pună întrebări. 


„Killers of the Flower Moon” (fără dată de lansare) 

Regia: Martin Scorsese Distribuția: Leonardo DiCaprio, Jesse Plemons, Robert De Niro 

Martin Scorsese și vedetele sale preferate, Leonardo DiCaprio și Robert De Niro, se reunesc pentru o adaptare a cărții lui David Grann, despre crimele misterioase ale tribului Osage, din anii 1920, care au dus la nașterea FBI.


Un produs Blogger.