„Tot la tine mă întorc” este piesa pe care JO o aduce în playlisturi în această toamnă
După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe", JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc", o poveste cu versuri emoționante despre iubire, apartenență și suferință.
„«Tot la tine mă întorc» reprezintă cea mai reală, sinceră și din suflet piesă pe care am avut ocazia să o scriu și să o interpretez. Este o poveste cu care mulți oameni se pot identifica, explorând complexitatea relațiilor și a dependenței emoționale. Piesa ne aduce în fața unei relații toxice, care ne ține prizonieri, indiferent de cât de dureroasă sau dificilă poate fi. Indiferent de câte lupte trebuie să ducem sau de câtă suferință trebuie să suportăm, ne întoarcem mereu la acea relație sau experiență care ne provoacă acele emoții puternice. Versurile acestei melodii exprimă în mod vivid sentimentele intense de durere și dependență față de cineva, subliniind senzația copleșitoare de singurătate și disperare, în care viața noastră pare goală și lipsită de sens fără acea persoană specială. Este vorba despre momentul în care o astfel de relație se încheie, iar tu ai vrea să aduci înapoi tot răul doar pentru a simți din nou binele. La finalul videoclipului, ne dăm seama că pentru a putea începe o viață nouă, trebuie să facem față și să lăsăm în urmă trecutul, chiar dacă asta înseamnă să omorâm simbolic acele legături care ne-au ținut prizonieri. «Tot la tine mă întorc» este o experiență emoțională profundă, care ne face să reflectăm asupra relațiilor noastre și a modului în care ele ne definesc și ne influențează", spune JO.
Cu muzica și versurile compuse de către JO alături de Bianca Dragomir și RENVTØ, „Tot la tine mă întorc" este o piesă profundă și sensibilă, ce atinge inimi prin versurile ce dezvăluie un mesaj puternic despre iubirea și regăsirea de sine.
Cu o voce autentică și un sound muzical bine construit, JO aduce o nouă perspectivă în muzica sa. A cucerit publicul și topurile de specialitate cu piese precum „Lacrimile", „Noapte polară", „126" „Adio" și „Iubirea mea". Au urmat „Mă mai ia" (alături de JUNO), „Vocea ta", „Dorul", „Ploaie de vară", „Soare" (alături de RUBY), un imn al bucuriei de a trăi fiecare moment așa cum ne dorim, dar și „Nu mă mai" ce vine ca o continuare a hitului „Mă mai ia". Au urmat „La Mal", (alături de Cabron), single ce a cucerit topurile muzicale, „Aripi", o piesă despre iubire și puterea pe care o are acest sentiment asupra unui om și „Nimeni nu ne poate despărți" (alături de JUNO).